Gabriel Comănescu a preluat Dobrogea TV!

 
Pe undeva prin luna iulie, cunoscutul om de afaceri Gabriel Comănescu a încercat să preia televiziunea de ştiri Dobrogea TV de la omul de afaceri Mihai Craiu, cel care avea societatea Media Consulta Regie SRL din Constanţa. Nu a reuşit pentru că s-a pus de-a curmezişul Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). Practic, Craiu solicita acordul CNA privind modificarea acţionariatului spu.
Firma Media Consulta Regie SRL este cea care deţine de fapt licenţa audiovizuală prin reţele de comunicaţii electronice (cablu, n.r.) pentru televiziunea Dobrogea TV. Potrivit documentelor depuse la CNA, la acea vreme asociaţii societăţii Media Consulta Regie SRL erau: Media Consulta Internaţional SRL (asociat unic Mihai Craiu) – 95% şi Mihai Craiu (5%). Craiu s-a bazat pe faptul că legislaţia audiovizualului cerea ca furnizorii de servicii media audiovizuale să solicite CNA în mod obligatoriu acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate, inclusiv în structura acţionariatului până la nivel de persoană fizică şi juridică. Deşi asta a încercat să facă Mihai Craiu, CNA i-a comunicat că nu poate să-şi dea acordul pentru modificarea acţionariatului Dobrogea TV, din cauză că legislaţia audiovizualului prevede că modificările în licenţa audiovizuală pot fi aduse după minimum un an de la începerea difuzării serviciului de programe, prelungirea valabilităţii sau preluarea licenţei audiovizuale.
Acum însă, lucrurile stau cu totul altfel, deoarece a trecut timpul cerut de legislaţie.
Astfel, în şedinţa din 24 septembrie, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au decis să acorde societăţii Media Consulta Regie SRL acordul de modificare a acționariatului societăţii. CNA a aprobat în unanimitate solicitarea.  
Firma Media Consulta Regie SRL are sediul social în municipiul Constanţa, pe bulevardul Mamaia, nr. 284, clădire C1. Societatea a fost înfiinţată în anul 2011 şi are un capital social de 200 de lei. Firma are drept asociat persoană juridică „Atelier Media” SRL, cu sediul în municipiul Constanţa, Incintă Port, dana 34, camera 43B. Este singurul asociat. Administrator al firmei este Vintilă Alin-Cezar. Obiectul de activitate al firmei este „activităţi de difuzare a programelor de televiziune”.
Dar cine este „Atelier Media” SRL? Potrivit Registrului Comerţului, firma  a fost înfiinţată în 2014, într-un sediu cu care există un contract de comodat din data 15.04.2010 emis de Grup Servicii Petroliere SA (deţinut de Gabriel Comănescu). Capitalul subscris al acestei societăţi este de 500 de lei.
Asociaţii firmei sunt Matei Alexandru Cătălin, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 2% / 2%, Vintilă Alin Cezar, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 2% / 2%, Pascu Lucian, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 2% / 2%, Comănescu Gabriel Valentin, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 94% / 94%. Administrator este Ţivichi Camelia-Claudia. Obiectul de activitate al firmei este "activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune". 

AICI puteţi vedea decizia CNA.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Numărul creditorilor a trecut de 400 Se cere insolvența GSP Offshore SRL, administrată de Gabriel Comănescu. Dosarul, amânat pentru finele lunii mai

14 Apr 2024 996

Fabrica de apă de la Crîngu se vinde pe bucăți Licitație la fiscul din Constanța pentru valorificarea bunurilor firmei Izvor M.D.Crîngu SRL, deținută de familia Comănescu (DOCUMENT)

09 Apr 2024 1010

Constanța Trei persoane fizice cer insolvența Dobrogea Media SRL (DobrogeaTV)!

07 Apr 2024 2094

Valentin Comănescu iese din Izvor M.D. Crîngu SRL!

31 Mar 2024 660

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL asfaltează străzile din Cuza Vodă, cu peste 785.000 de euro (DOCUMENT)

20 Mar 2024 578

Grup Servicii Petroliere Shipyard, Grup Servicii Petroliere Catering, SPG Medical Emergencies și Gino Impex, vizate de cereri de insolvență!

17 Mar 2024 1457

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL modernizează cu 3,08 milioane de euro străzile din Murfatlar (DOCUMENT)

13 Mar 2024 604

Fosta bancă de pe strada Traian din Constanța, deținută de Grup Servicii Petroliere Shipyard SRL, de vânzare (DOCUMENT)

11 Mar 2024 14736

Justiție Constanța Conflictul juridic între Aeroportul Mihail Kogălniceanu și Vega Offshore SRL, firma lui Gabriel Comănescu

27 Feb 2024 1188

O persoană fizică cere insolvența Grup Servicii Petroliere Logistic!

24 Jan 2024 1603

Se cere insolvența Corona Crewing SRL, din Constanța, administrată de Comănescu Gabriel Valentin

21 Jan 2024 1266

Nava GSP King a scăpat de sechestru! Tribunalul Constanța a respins cererea Navis Ship Management Limited (DOCUMENT)

20 Jan 2024 2657

Se cere instituirea sechestrului asigurător asupra navei GSP King! Tribunalul Constanța a fixat primul termen

17 Jan 2024 910

Nava GSP King, sub pavilion Panama, reținută de Tribunalul Constanța în Portul Midia! (DOCUMENT)

16 Jan 2024 8184

Transelectrica, obligată de Centrul de Arbitraj de la Viena să plătească peste 800 de mii de lei unui fost şef revocat din funcţie

08 Jan 2024 744