UPDATE-Gabriel Oprea vrea să-i fie restituit dosarul la DNA, în timp ce Comisia Juridică îl dă pe mâna procurorilor

Avocatul președintelui UNPR, senatorul Gabriel Oprea, a solicitat Comisiei juridice a Senatului restituirea dosarului referitor la acesta la Direcția Națională Anticorupției (DNA). Informația nu este oficială, fiind vehiculată pe surse.
 
Potrivit acestora, avocatul ar fi motivat solicitarea prin faptul că doi procurori nu ar fi avut competența să facă cercetări, susținând în aceste condiții că "a fost ilegală începerea cercetării în acest caz". Totodată, Oprea cere prin apărătorul său ca DNA să aibă mai întâi un punct de vedere și, ulterior, să se pronunțe Comisia juridică a Senatului.
 
Comisia juridică a Senatului analizează, astăzi, cererea privind încuviințarea începerii urmăririi penale a senatorului Gabriel Oprea, urmând să întocmească ulterior un raport consultativ, pe care îl va înainta Biroului permanent pentru a fi introdus pe ordinea de zi a plenului. Liderul UNPR s-a prezentat deja la ședinmța comisiei, însoțit de senatoarea Florentina Jipa, membru în Comisia juridică. În cazul în care ați uitat, vă reamintim că Florentina Jipa este senatoarea care l-a miruit pe Dan Șova când a scăpat de Senat de prima cerere DNA de urmărire penală. 
 
Amintim că procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deținut funcția ministerială.
 
Pe scurt, este vorba despre folosirea ”în mod nelegal” a coloanelor oficiale. 


UPDATE, ora 14.28: 


Membrii Comisiei Juridice a Senatului  au decis, cu majoritate de voturi, să încuviințeze solicitarea procurorilor DNA de cercetare penală a fostului vicepremier Gabriel Oprea. S-au înregistrat nouă voturi ”pentru”, unul nul și unul ”împotrivă”. Decizia comisiei este consultativă și votul final va fi dat în plenul Senatului.



Sursa foto: dcnews.ro  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autoritatea Navală Română cumpără echipamente IT în valoare de peste o jumătate de milion de euro! Iată de la cine (DOCUMENT)

25 Mar 2024 811

Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, reales președinte al UNPR

16 Dec 2023 750

Modificări în cadrul societății Meet Locals SRL! Un nou punct de lucru deschis la Constanța

11 Nov 2023 844

Spitalul Județean Constanța a încheiat un contract de aproape 500.000 de lei cu Romanian Soft Company SRL. Ce presupune? (DOCUMENT)

24 Oct 2023 1144

Știri justiție Constanța Ziua Porților deschise la Tribunalul Constanța

24 Oct 2023 836

Primăria Constanța a pierdut în procesul în care solicita aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris!

10 Oct 2023 1136

Primăria Constanța, la judecată cu inculpații din dosarul Polaris! Proces cu o miză de aproape 40 de milioane de euro. Pronunțarea, azi

08 Oct 2023 2627

Municipiul Constanta cere aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris! Judecătorii Curții de Apel, în pronunțare

29 Sep 2023 3162

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 august 2023

31 Aug 2023 1078

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 august 2023

04 Aug 2023 917

Iată de ce a fost achitat definitiv Gabriel Oprea în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină! (DOCUMENT)

31 Jul 2023 952

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 iulie 2023

21 Jul 2023 1514

Curtea de Apel București, amânare de pronunțare în dosarul prvind moartea polițistului Bogdan Gigină!

30 Jun 2023 1252

Licitații Constanța ANR cumpără servicii pentru medicina muncii de la Medical Cermed SRL (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1197

Fostul ministru Gabriel Oprea, achitat pentru moartea polițistului Bogdan Cosmin Gigină! Când se va lua decizia finală

06 Jun 2023 1153