Garda de Coastă a intervenit pentru salvarea unei ambarcaţiuni cu 60 de migranţi în Marea Neagră

În seara zilei de 27/28.11.2017, o ambarcațiune cu aproximativ 60 de persoane la bord a fost identificată, pe Marea Neagră, la o distanță de 35 kilometri față de teritoriul României, pe direcţia localității Eforie. Migranţii au solicitat ajutorul unei nave comerciale care se afla în zonă, cât și autorităților Române.

Imediat Garda de Coastă a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni de salvare cu două nave ale Gărzii de Coastă și doua nave aparținând A.R.S.V.O.M.

Potrivit informaţiilor, în această dimineaţă ambarcaţiunea este escortată spre cel mai apropiat port, unde vor fi debarcate persoanele în cauză.

După evaluarea preliminară a stării de sănătate a acestora şi acordarea de asistență medicală de specialitate, se vor derula procedurile specifice în astfel de situaţii, constând în activităţi de triere şi identificare a celor în cauză, potrivit Poliţiei de Frontieră.


Poliţiştii de frontieră vor desfășura cercetări sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1279

Cumpărări directe Constanța Garda de Coastă cumpără endoscop pentru inspecția spațiilor greu accesibile (DOCUMENT)

12 Apr 2024 482

Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 8 milioane lei, depistate în Portul Constanța

11 Apr 2024 367

Achiziții Constanța Licitație de aproape 700.000 de euro organizată de Garda de Coastă. Când va avea loc (DOCUMENT)

10 Apr 2024 335

Oficial de la Forțele Navale Române despre obiectul plutitor observat pe brațul Chilia Veche

08 Apr 2024 414

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 494

Articole vestimentare și încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 2 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră din Constanța (FOTO)

05 Apr 2024 402

Licitații Constanța Garda de Coastă își asigură parcul de autovehicule pentru mai mult de 360.000 de lei (DOCUMENT)

02 Apr 2024 523

Motoare de barcă, în valoare de 45.000 lei, căutate de autoritățile altor state, depistate de polițiștii de frontieră în județul Tulcea

01 Apr 2024 374

Schimbări în conducerea Gărzii de Coastă! Cine sunt cei împuterniciți la comanda instituției

27 Mar 2024 825

Descoperiți de polițiștii de frontieră, lângă Rasova, județul Constanța, în timp ce transportau 3000 litri de motorină furată (VIDEO)

25 Mar 2024 690

În județul Constanța Autoturism, căutat de autoritățile din Marea Britanie, descoperit de poliţiştii de frontieră din Vama Veche

25 Mar 2024 802

Captură în PTF Negru Vodă, județul Constanța! Ce au găsit polițiștii de frontieră într-un autoturism sosit din Turcia (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 504

În județul Constanța Trafic restricționat pentru camioane în PTF Vama Veche

19 Mar 2024 558

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 674