Gigi Becali, condamnat definitiv la trei ani de închisoare în Dosarul Valiza

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare în Dosarul Valiza. Judecătorii au admis recursul procurorilor.


Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a judecat recursul Dosarului "Valiza" a dat marţi o decizie definitivă în acest caz, după ce trei magistraţi ai aceleiaşi instanţe au hotărât, acum un an, achitarea inculpaţilor printre care Gigi Becali şi Victor Piţurcă.
Gigi Becali a primit sentinţa în Dosarul "Valiza" în timp ce se află în Penitenciarul Rahova, unde ispăşeşte o pedeapsă de trei ani în dosarul schimbului de terenuri cu MApN.

În 27 mai, la ultimul termen al recursului, unul dintre avocaţi lui Becali le-a arătat celor cinci judecători că au posibilitatea să stabilească o pedeapsă care să permită totodată şi suspendarea executării ei, astfel încât clientul lor să fie pus în libertate.

Procurorul DNA a replicat, în faţa instanţei, că varianta propusă de apărarea lui Gigi Becali reprezintă un nonsens juridic după ce acelaşi complet de judecători l-a condamnat cu executare pe acesta în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, dosar în care, de altfel, s-a şi dispus revocarea suspendării pedepselor primite până la acel moment.

Tot atunci, procurorul a cerut completului de cinci judecători condamnarea lui Gigi Becali la patru ani de închisoare cu executare, a Alinei Ciul, la doi ani cu executare, iar a lui Victor Piţurcă, Teia Sponte şi Radu Marino, la câte doi ani cu suspendare.


Sursa RTV.net

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gigi Becali a făcut spectacol la cununia civilă a lui Ianis Hagi și Elena Tănase (VIDEO)

26 Dec 2023 3450

Dosar penal în cazul unui accident rutier în care ar fi fost implicat omul de afaceri George Becali

13 Nov 2023 1000

Farul vs. FCSB Gazdele pot cuceri titlul dacă se impun în partida de duminică

19 May 2023 1290

Gigi Becali a cedat acțiunile de la FCSB. Cine e noul președinte al Consiliului de Administrație

29 Apr 2023 3630

Sfântul Andrei 2022 Gigi Becali, prezent la „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din comuna Ion Corvin. Ce mesaj a avut pentru creștini (VIDEO)

30 Nov 2022 3403

Anchetă după furtul unor oi din județul Ilfov. Animalele ar aparține omului de afaceri, Gigi Becali

07 Nov 2022 1479

Surse Antrenorul Nicolae Dică va demisiona de la conducerea băncii tehnice a echipei de fotbal FCSB

01 Nov 2022 1297

Insolvența Asociației Fotbal Club Unirea Constanța, amânată pentru la anul

16 Oct 2022 1784

Demisie la FCSB după eșecul cu Rapid București

25 Jul 2022 1513

Județul Constanța Fiica lui Gigi Becali și-a inaugurat hotelul în stațiunea Venus

19 Jun 2022 3244

Planul de reorganizare al Asociației Fotbal Club Unirea Constanța, confirmat în instanță

17 Jun 2022 1558

Constanța Gigi Becali vrea să construiască o altă biserică în locul celei care va fi demolată. „O să iau legătura cu primarul”

11 Jun 2022 3214

Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, demers important la Tribunalul Constanța. Ce echipă de fotbal este vizată (DOCUMENTE)

26 May 2022 2453

Comunicat Gică Hagi - „Gigi Becali a demonstrat, încă o dată, că nu știe să piardă“

16 May 2022 2064

Gigi Becali, contrazis! ”Jucătorilor de fotbal vaccinați nu le scade puterea”. Exemplele Guardiola și Klopp

23 Feb 2022 1417