Gruparea Statul Islamic revendică atentatul din Tunisia

 
Gruparea extremistă sunnită Statul Islamic (SI) a revendicat într-un comunicat dat publicității pe conturi jihadiste de Twitter atentatul sângeros comis vineri într-un hotel din apropiere de Sousse, în Tunisia, potrivit AFP, citat de agerpres.ro.
 
"Soldatul califatului (...), Abu Yahya al-Qayrawani (...) a reușit să își îndeplinească scopul în hotelul Imperial", omorând aproape 40 de persoane, "în mare majoritate cetățeni ai statelor alianței cruciate care luptă împotriva (...) califatului", afirmă documentul.
 
Textul menționează că atacul a vizat "cuiburi (...) ale desfrânării, viciului și apostaziei din orașul Sousse" și aceasta "în pofida măsurilor de securitate întărite în jurul acestor cuiburi vizate pe plaja Kantaoui".
 
Atacul comis de un individ înarmat contra hotelului Riu Imperial Marhaba la Port el Kantaoui, la 140 de kilometri sud de Tunis și la periferia orașului Sousse, a făcut 38 de morți, potrivit unui bilanț încă provizoriu.
 
Atentatul, cel mai grav din istoria recentă a unei țări, a lovit o țară care se confruntă cu creșterea amenințării jihadiste după revoluția din 2011. El a avut loc la trei luni după atacul sângeros contra muzeului Bardo din Tunis (22 de morți, dintre care 21 de turiști), revendicat de SI.
 
Potrivit autorităților, teroristul se numește Seifeddine Rezgui, un tânăr tunisian originar din Gaafour (nord-vest), student la Kairouan (centru). El nu avea antecedente penale.
 
Sursa: AGERPRES
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Operatorii de turism evacuează mii de turiști

27 Jun 2015 1775

Atacuri barbare Europa în stare de şoc!

26 Jun 2015 1873

MAE Nu sunt români raportaţi printre victimele atentatului din Tunisia

26 Jun 2015 1550