Profesorii mai au de aşteptat creşterea salariilor Hăncescu - „Nu vrem să dăm oamenilor iluzii“

 
Cadrele didactice primeau la sfârşitul săptămânii trecute vestea că salariile ar urma să li se majoreze în luna septembrie, însă Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), le-a spulberat speranţele.

Şeful FSLI a infirmat spusele ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care anunţa, după o întâlnire cu sindicatele, că s-a decis majorarea salariilor cu 5% pentru cadrele didactice.

„Nu s-a hotărât nicio creştere salarială de 5% pentru cadrele didactice. Am discutat despre problemele legate de programele şcolare, legea educaţiei, decontarea navetei, costul standard, unde trebuie sa vedem daca ramane acelasi tinand cont ca avem stabilită salarizarea prin lege. Am discutat despre finantare pentru că avem mari probleme cu consiliile locale. Se muta banii de pe un trimestru in altul şi s-a conturat ideea să vină banii de salarizare prin Ministerul Educatiei în Inspectorate şi şcoli. Legea salarizarii nu am vrut să o discutăm, atât timp cât tema nu şi-a făcut-o Guvernul. Nu vrem să dăm oamenilor iluzii. Nu m-a interesat subiectul, atat timp cat Guvernul nu are o pozitie clara. Nu stiu ce a declarat domnul ministru. Despre legea salarizarii nu s-a vorbit nimic pentru ca s-au impotmolit şi este treabă prea delicată. Poate să se schimbe ceva spre finalul anului, dacă se va face un proiect de lege", a declarat pentru Romania TV Simion Hăncescu, preşedinte Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.


Sursa: România TV
Sursa foto: antena3.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Profesorii anunţă că vor continua greva, nemulţumiţi de oferta Guvernului

04 Jun 2023 1474

Ce a făcut Curtea de Apel Constanța cu Ordinul ME ce „taie“ indemnizațiile profesorilor

21 Jun 2022 2153

Sorin Cîmpeanu anunță plata salariilor angajaților din sistemul de educație

16 May 2022 1458

Ordinul ME ce „taie“ indemnizațiile profesorilor, contestat, din nou, la Constanța!

27 Jan 2022 1740

Sindicaliştii din Educaţie ies în stradă și amenință cu greva generală. Ce nemulțumiri au

16 Dec 2021 1866

Ce se întâmplă cu salariile profesorilor care au titlul științific de doctor și care au obținut gradul didactic I în baza acestuia. Ce spune Curtea de Apel Constanța (DOCUMENT)

09 Dec 2021 2753

Salariile personalului din învățământ vor fi majorate? Ce au decis ministrul Muncii și ministrul Educației

07 Oct 2021 1534

Reacția FSLI la neacordarea majorării de salarii pentru profesori „Educația nu este «cârciuma» sistemului bugetar!”

14 Aug 2020 1994

Mai mulți bani pentru profesori. Legea care prevede acordarea unui spor de solicitare neuropshică, publicată în Monitorul Oficial

20 Jul 2019 8646

Salariile cadrelor didactice, în pericol? Au fost sau nu achitate contribuţiile către stat? Ce spune Gabriela Bucovală, şefa ISJ Constanţa

15 May 2018 5507

Noile grile de salarizare din învăţământ valabile de la 1 august. Ce salarii şi sporuri primesc profesorii

23 Aug 2016 3784

Guvernul, sub presiunea protestelor. Profesori, constructori, energeticieni sau agricultori ies în stradă

30 May 2016 2466

Profesorii protestează în stradă, luni şi marţi, pentru salarii mai mari

17 Apr 2016 2107

UPDATE 1 Mai mulţi profesori i-au scris primarului Cristian Radu - „Ceea ce vă cerem nu este un cadou. Este un drept obținut în instanță“

16 Dec 2015 2040

Sistem de vot defectat… efect scontat Dragomir - „Legea salarizării ar putea reglementa anomaliile apărute”

13 Nov 2015 2879