Imunizarea populaţiei a început. Dozele de vaccin antigripal au ajuns la Constanţa

Noul director al Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Constanţa, Cristina Schipor, a anunţat, azi, în contextul şedinţei Colegiului Prefectural, că va trimite mesaje către medicii de familie şi mediatorii sanitari în caz de urgenţă.

La ora actuală, judeţul Constanţa dispune de 91.000 de doze de vaccinl antigripal.  Acestea fac parte din prima tranşă de vaccin antigripal, din totalul celor 155.000 de doze solicitate de conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ).

Între timp, specialiştii din cadrul DSPJ au început monitorizarea cazurilor de infecţii acute ale căilor respiratorii, pneumonii şi gripă. Medicii de familie şi medicii din spitale vor raporta numărul persoanelor care se vor îmbolnăvi. Monitorizarea acestor afecţiuni va dura până în primăvară.

Ca în fiecare an, prioritate la vaccinare vor avea persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, dar şi personalul medical. Campania se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

2,5 milioane de euro puși la bătaie Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța vrea să cumpere servicii pentru o investiție imobiliară (DOCUMENT)

29 Feb 2024 769

LIVE VIDEO+TEXT Spitalul Modular din curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, inaugurat. Mai multe oficialități, prezente la eveniment (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Feb 2024 1515

Aviz favorabil pentru proiectul de construire și dotare a Spitalului de Pediatrie Dr. Alexandru Pesamosca din municipiul Constanța

21 Dec 2023 934

Zece personalități dobrogene, premiate în cadrul unui eveniment festiv, organizat cu prilejul Zilei Dobrogei!

15 Nov 2023 652

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 7 septembrie 2023

08 Sep 2023 1129

Gala asociației Dark Knights Mib, la Constanța, alături de prefectul Silviu Coșa și directorul DSP Cristina Schipor

27 Jan 2023 3203

Cristina Schipor a revenit pe funcția de director al DSP Constanța

13 Apr 2022 3009

Document de la Primărie Certificat de Urbanism pentru construirea unui nou spital de pediatrie la Constanța

14 Feb 2022 2294

Modificări importante pentru Spitalul de Pediatrie Constanța! Clădirea veche va fi demolată

27 Jan 2022 3209

Situația paturilor Covid destinate copiilor, la secțiile din județul Constanța. Grad de ocupare 90,24%!

26 Jan 2022 1759

Cristina Schipor, director DSP Constanța, în legătură cu carantinarea ÎPS Teodosie „Decizia de carantinare i s-a trimis pentru a i se reconfirma ceea ce dânsul deja știa”

26 Jan 2022 2271

Întâlnire între reprezentanții DSP Constanța și directorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase

13 Jan 2022 1828

#Dobrogea143 Cristina Schipor, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

18 Nov 2021 1373

Spitalul de Pediatrie Constanța, în linie dreaptă! „Constanța va avea un Spital de Pediatrie nou, modern, dotat, utilat” (documente)

06 Oct 2021 7060

Declarații de avere Cristina Schipor, reprezentant al DSP în CA al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, deține două terenuri, două case și un apartament (documente)

01 Oct 2021 2767