În cazul liberalului Daniel Akos Mora ANI va amenda membrii comisiilor juridice din Parlament

Agentia Nationala de Integritate va aplica sancţiuni membrilor comisiilor juridice din Parlament.

Agenţia a solicitat de asemenea presedintelui Senatului Calin Popescu Tariceanu si presedintelui Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea, sa comunice prezenţa comisiilor juridice din cele doua camere parlamentare, precum si datele de identificare ale membrilor comisiei, scrie HotNews.

Solicitarea vine dupa ce acestea au amanat punerea in aplicare a deciziei de revocare din funcţie a senatorului Daniel Akos Mora ca urmare a unei sentinte definitive de incompatibilitatea date de Curtea Suprema.

ANI precizeaza ca neaplicarea sanctiunii disciplinare constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 50 lei la 2.000 lei.

Potrivit unor surse ANI, membrii comisiilor vor fi amendati saptamana viitoare daca nu se conformeaza deciziilor Curtii si nu pun in aplicare sentintele definitive. Daca nici dupa amendarea lor parlamentarii nu se vor conforma, ANI va face plangere penala impotriva lor.

ANI mai cere presedintilor celor doua camere sa transmita copia procesului verbal din sedinta de marti, in care comisiile au votat sa acorde termen de o saptamana pentru depunerea unor concluzii, informează HotNews.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.