În iulie, Constanţa va avea festival cu 100 de invitaţi! Se semnează protocolul dintre Consiliul Local Constanţa şi Neversea (galerie foto)

În această după-amiază, în Sala ovală a Instituției Prefectului Constanța, primarul Decebal Făgădău susţine o conferinţă de presă ce are drept subiect noul festival de la țărmul Mării Negre. Alături de primarul Constanţei, sunt prezenţi şi organizatorii festivalului.
 
În acest context, amintim că, în cadrul ședinței Consiliului Local al Municipiului Constanța, organizată pe 31 martie, a fost aprobat parteneriatul dintre Primăria Constanța și SC Neversea SRL, organizator al festivalului de la Constanța după modelul UNTOLD.
 
Aşadar, Festivalul Neversea se va desfăşura pe 200 000 mp de plajă din Faleză Nord, în perioada 7-9 iulie, urmând să participe 100 de invitaţi internaţionali, participanţi Untold, dar şi artişti în premieră, a precizat Bogdan Buta, director general Neversea.

În altă ordine de idei, Adrian Chereji, director marketing şi comunicare Neversea, spune că povestea porneşte de la Marea Neagră.

De menţionat că prima ediţie va avea loc chiar anul acesta, în perioada 7-9 iulie. Vor fi decorațiuni speciale construite în jurul unor simboluri feminine.

În aceste momente, se semnează protocolul dintre Consiliul Local Constanţa şi Neversea. Din partea CL, semnează primarul Decebal Făgădău.

Mai multe informaţii, în ediţia de mâine a cotidianului ZIUA de Constanţa.


Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău, dat în judecată de administrația Chițac! Tribunalul Constanța amână procesul

22 Apr 2024 446

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 545

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4308

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 847

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2288

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1396

Fostul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, la ceas aniversar! Ce mesaj a transmis

14 Mar 2024 1576

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 933

ZIUA LIVE Horia Constantinescu –„Am discutat cu Decebal Făgădău și cred că am conturat formula câștigătoare. Ne înscriem și noi la concurs, partidul decide candidații”!

12 Feb 2024 1635

Ce pregătesc Horia Constantinescu și Decebal Făgădău?

10 Feb 2024 1508

Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, clasare de la DNA! Vizat, dosarul din cauza căruia a demisionat din PSD

29 Jan 2024 1828

Judecător nou pentru dosarul terenurilor din Portul Tomis! Procesul amânat pentru 15 februarie 2024

18 Jan 2024 1066

Decizii care au „marcat“ justiția din Constanța în 2023! (Penal)

04 Jan 2024 1053

Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

17 Dec 2023 943

Justiție Constanța Marți, 12 decembrie 2023, primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

12 Dec 2023 1346