În urmă cu puțin timp Accident rutier pe Autostrada București Constanța. 5 mașini implicate. Ce spune Poliția Rutieră

Un accident de circulație a fost înregistrat în această dimneață, în jurul orei 05.45, pe Autostrada București-Constanța.
 
Potrivit primelor date pe care le deținem accidentul a avut loc la kilometrul 22, în dreptul localității Cernica, județul Ilfov, unde au fost implicate cinci autovehicule .
La această oră sensul de mers către Constanța dinspre București este îngreunat, dar nu blocat. 

Ce spune Poliția Rutieră
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (6:15), traficul rutier este foarte intens pe autostrada A2 Bucureşti – Constanța, pe sensul de mers către mare, pe tronsonul București – Brănești – Fundulea.

La stația de taxare de la Fetești nu sunt semnalate probleme de fluență deocamdată, însă, pentru a nu se forma coloane de autovehicule în orele următoare, amintim conducătorilor auto că prin staţia de taxare se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor sau prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577.
În situația în care se formează coloane de autovehicule, îi sfătuim pe conducătorii auto care le încheie să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei care se apropie din spate să frâneze din timp.

De asemenea, este de așteptat ca pe DN39 Constanța - Mangalia traficul rutier să se intensifice în orele următoare și să se circule îngreunat mai ales la Agigea, unde capacitatea de circulație a DN39 este diminuată și din cauza lucrărilor care se execută la podul de la Agigea, două dintre cele patru benzi ale podului fiind închise.

Pentru a ocoli zona podului în lucru de la Agigea (situat pe DN39), poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să folosească noul pod. Astfel, venind pe autostrada A4, înainte de ieşire, conducătorii auto se pot încadra pe benzile din dreapta, care urcă pe pasarela peste DN39 (conform indicatorului TEM A4 - Port Constanţa), apoi, la finalul autostrăzii, la intersecţia cu sens giratoriu, urmează prima ieşire, trec peste noul pod şi ies de pe DN39A în DN39, peste pasarelă, la Eforie-Nord.
 
În sens invers (dinspre Mangalia), la ieşirea din Eforie-Nord, se virează dreapta pe DN39A (conform indicatorului RO-RO Port Sud Agigea, amplasat înainte de pasarelă), prima intersecţie cu sens giratoriu se părăseşte la a doua ieşire, iar după traversarea Canalului Dunăre-Marea Neagră pe noul pod se părăseşte primul sens giratoriu la a doua ieşire, după care se intră pe autostrada A4, pe pasarela peste DN39.

 
Precizare: şi pe această rută ocolitoare pot apărea probleme de trafic, fiind folosită de autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone (deoarece pe vechiul pod există restricţie de tonaj) şi de către cele care circulă spre şi dinspre port.
Sursa foto: Marius Demir Facebook/Radare & Filtre-> Constanta
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 358

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 279

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de pe Autostrada A4 Ovidiu-Agigea! Unul dintre șoferi era beat

01 Apr 2024 1134

Motociclist implicat într-un accident rutier la intrare în Constanța dinspre Lazu (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 1629

Pieton accidentat mortal pe Autostrada A2, în apropierea orașului Cernavodă

01 Apr 2024 925

Accident rutier în Constanța la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu Nicolae Iorga (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 1208

Accident rutier pe Autostrada A4 pe sensul Agigea – Ovidiu! Traficul, îngreunat în zonă (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 1293

Infotrafic. S-a reluat circulația rutieră pe autostrada A2 București-Constanța

31 Mar 2024 456

Circulația rutieră este oprită, pe autostrada A2 București-Constanța (kilometrul 192) din cauza unui accident rutier

31 Mar 2024 964

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

26 Mar 2024 322

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

25 Mar 2024 296

UPDATE. Accident rutier pe A2, sensul de mers București-Constanța! Primele informații

24 Mar 2024 1452

Accident în Constanța UPDATE. O mașină a intrat în parapet, după ieșirea de pe bd. I.C. Brătianu spre Agigea

24 Mar 2024 1168

Trafic îngreunat seara trecută pe Autostrada A2 București-Constanța după un accident rutier (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Mar 2024 1446

UPDATE Accident rutier mortal pe autostrada A 2 București-Constanța!

16 Mar 2024 1446