Începând din 2013 Contribuabilii plătitori de impozit pe profit pot plăti anticipat

Contribuabilii - persoane juridice române, care în cursul anului 2012 au declarat şi plătit trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrelor  I - III impozitul pe profit, nu vor calcula, declara şi plăti impozit pe profit pentru trimestrul IV 2012, urmând ca definitivarea impozitului pe profit, respectiv depunerea formularului 101, să fie efectuată până la data de 25 martie 2013, se menționează într-un comunicat de presă al Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța, semnat de directorul executiv, Bogdan Huțucă.

            Totodată, aducem în atenţia contribuabililor plătitori de impozit pe profit că, începând cu anul 2013, pot opta pentru declararea şi plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate, efectuate trimestrial. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit, respectiv 25 martie.

Opţiunea pentru sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit se face la începutul anului fiscal. Opţiunea efectuată este obligatorie pentru cel puţin 2 ani fiscali consecutivi. Ieşirea din sistemul anual de declarare şi plată a impozitului se efectuează tot la începutul anului fiscal. Contribuabilii vor comunica organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit, prin depunerea până la data de 31 ianuarie, inclusiv, a unui formular (012) ce urmează a fi  aprobat de către  ANAF şi publicat în Monitorul Oficial.

Contribuabilii, societăţi comerciale bancare - persoane juridice române şi sucursalele din România ale băncilor - persoane juridice străine au obligaţia de a declara şi plăti impozit pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit, respectiv 25 martie.

Prevederile legale menţionate anterior nu sunt aplicabile contribuabililor care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi a plantelor tehnice, pomicultură şi viticultură, organizaţiilor nonprofit pentru care există obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit anual, până la data de 25 februarie, inclusiv, a anului următor celui pentru care se calculează impozitul


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală

18 Apr 2024 244

AJFP Constanța. Ce seminarii web se vor desfășura în luna aprilie 2024?

03 Apr 2024 454

Schema de ajutor minimis - termen de depunere al cererilor, 1 aprilie 2024, inclusiv

26 Mar 2024 511

Comuna Albești, creanțe de peste 60.000 de euro de la contribuabili de negăsit, spune Curtea de Conturi. Raportul din 2023 (DOCUMENT)

17 Mar 2024 611

MF lansează varianta simplificată a aplicației e-Factura. Ministrul Marcel Boloș „Este în primul rând utilă celor aproximativ 670.000 contribuabili mici care au nevoie de un format gratuit și ușor de folosit”

05 Mar 2024 528

O compania din Cluj-Napoca cu acționariat german distribuie deciziile de impunere pentru contribuabilii din Năvodari (DOCUMENT)

01 Mar 2024 413

Magistrații Curții de Apel Constanța au amânat pronunțarea CN APM SA, la judecată cu mai multe instituții, printre care Ministerul Finanţelor Publice și ANAF

18 Feb 2024 621

Curtea de Apel Constanța Rompetrol Rafinare câștigă, pe fond, procesul cu Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

06 Feb 2024 521

Primăria Cumpăna, anunț important cu privire la programul de încasare a impozitelor și taxelor locale.

10 Jan 2024 853

Primăria Municipiului Medgidia - Program încasare taxe și impozite

28 Dec 2023 832

Modificări fiscale majore pentru persoanele fizice care obţin venituri din chirii (consultanţi)

28 Dec 2023 1608

Cătălin Adrian Cojocaru, directorul general adjunct al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, urmărit penal de DNA

09 Feb 2023 2066

ANAF a publicat informații despre Declarația unică 2023. Cine trebuie să o completeze (DOCUMENT)

14 Jan 2023 1663

SPIT Constanța, anunț de ultim moment pentru contribuabili. Cine sunt cei vizați

11 Jan 2023 25342

Atenție! Din nou, mesaje false în numele ANAF! Despre ce este vorba

20 Jul 2022 1027