Incidente grave la Dortmund, la un meci de Liga Campionilor

Doi poliţişti au fost răniţi şi 21 de suporteri au fost arestaţi după incidentele dinaintea meciului Borussia Dortmund - Galatasaray Istanbul, scor 4-1, din etapa a IV-a a grupelor Ligii Campionilor, a anunţat, în această seară, poliţia germană, citată de AFP.
 
Aproximativ 700 de fani turci se află în vederile poliţiei din Dortmund, ei urmând să fie anchetaţi pentru tentativă de omor şi deranjarea liniştii publice.
 
Partida de la Dortmund a fost întreruptă de două ori. Prima dată după ce suporterii turci au aruncat cu petarde şi fumigene în teren, iar apoi după ce fumigenele aprinse de aceştia au provocat un fum dens în tribuna ocupată de fanii gazdelor.
 
La sfârşitul meciului, poliţia a folosit gaze lacrimogene şi bastoane pentru a evita o confruntare între suporterii celor două formaţii.
 
Echipa Borussia Dortmund şi-a asigurat calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor, după ce s-au impus, marţi, pe teren propriu, scor 4-1, în meciul cu Galatasaray Istanbul, din etapa a patra a grupei D a competiţiei.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.