Într-un nou dosar Frații Cămătaru, condamnați la 5 ani și 5 luni, respectiv 7 ani închisoare

 
Frații Ion Balint zis "Nuțu Cămătaru" și Vasile Balint zis "Sile Cămătaru" au fost condamnați astăzi de Curtea de Apel București la cinci ani și cinci luni închisoare, respectiv șapte ani închisoare, într-un dosar în care au fost trimiși în judecată de DIICOT pentru infracțiuni de violență.
 
De asemenea, liderul clanului "Sportivilor", Radu Cristian Roșca zis "Roșca", a primit 12 ani închisoare, în urma contopirii cu pedepse primite în alte dosare. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
 
Frații Ion Balint zis "Nuțu Cămătaru" și Vasile Balint zis "Sile Cămătaru", precum și liderul clanului "Sportivilor", Radu Cristian Roșca zis "Roșca", au fost trimiși în judecată în iulie 2013, alături de alți 51 de interlopi, pentru săvârșirea de infracțiuni de violență.
 
Procurorii DIICOT au destructurat la acea vreme două dintre cele mai importante grupări infracționale constituite pe raza municipiului București și a județului Ilfov.
 
Grupările infracționale organizate, cunoscute sub denumirile "Cămătarii" și "Sportivii", erau specializate în săvârșirea de infracțiuni de violență - șantaj, cămătărie, tentativă de omor calificat și omor deosebit de grav, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă letală fără drept.
 
Potrivit anchetatorilor, activitatea membrilor grupărilor s-a desfășurat pe două paliere infracționale. Astfel, în perioada 2008 — 2012, membrii celor două grupări rivale au provocat în spațiul public conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, în scopul asigurării supremației la nivel infracțional în municipiul București, situații ce au avut drept consecință directa punerea în primejdie a vieții și integrității corporale a mai multor persoane.



Sursa foto: riseproject.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nuțu și Sile Cămătaru, reţinuţi de poliţie

28 Aug 2015 3055