Traian Băsescu „Iohannis aproape că se pupă pe gură cu Ponta”

 
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat în cadrul unei intervenții telefonice la emisiunea „Ultimul Cuvânt”, difuzată de B1Tv, că afirmația lui Klaus Iohannis potrivit căreia „pensia îi priește” este adevărată, fostul șef al statului admițând că este pensionar și că „postează pe Facebook”. Totuși, spune Băsescu, nimeni din „Românica” nu îl întrege la numărul de postări pe actualul șef al statului. 

„Vă mărturisesc că n-am văzut declarația, pentru că eu azi am terminat să mă mut, deci am preocupări mult mai înalte legate de o operațiune în care, dacă vreți o comparație, când e să divorțezi, ori zugrăvești, ori te muți, nervii sunt întinși la maxim când faci astfel de operațiuni. Vă mărturisesc că n-a spus niciun neadevăr. Sunt pensionar și postez pe Facebook, sunt pensionar după 44 de ani și 6 luni de muncă.  Suficient ca să ai dreptul să mergi la pensie, mi s-a părut o notă de dispreț pentru pensionari, o mare greșeală politică. În ceea ce privește postatul, Dumnezeu să mă ierte, dacă cineva îl întrece pe Iohannis la postat în Românica (..) Dacă dânsul postează, cam cu asta își pierde vremea, pe un salariu de 6 mii și ceva de lei, postacii la partide primesc mult mai puțin pentru operațiunea asta”, a declarat Băsescu.

Totodată, fostul șef al statului a vorbit despre problema locuinței pe care Guvernul nu i-a pus-o încă la dispoziție, afirmând că la Scroviștea, acolo unde s-a mutat provizoriu, beneficiază de patru camere, printre care un dorimitor, un birou și o sufragerie.
 

„În primul rând, pentru toți oamenii din România interesați de subiect, că nu toți mor de grija mea, dar sunt unii care asta au în preocupare în mod normal. La Scroviștea nu există niciun palat, a fost demolat acum zeci de anil. Eu ocup un dormitor, o sufragerie mică, un birou și o bucătărie, și de bună-seamă grup sanitar și baie. Am cerut o soluție care să însemne costuri rezonabile cu întreținerea din bun-simț, bunul-simț e una din marile greșeli în ziua de azi că ți se întoarce în cap. Conform legii 406 pe data de 21 decembrie 2014 trebuia să îmi pună la dispoziție o vilă de protocol care să fie reședință a unui fost șef de stat, să îndeplinească câteva condiții, nu de spațiu, ci de securitate erau primele condiții. Acolo unde ar fi vrut Ponta să mă mut cu ferestrele pe trotuar,.orice nebun să dea cu piatra, vedeți ce se întâmplă și când mă duc la Parchet, au gruparea de fluierași, gata să dea cu pietre cu orice, nu pot să îmi expun familia la așa ceva.

Cum a înțeles Ponta să respecte legea? Dându-mi o locuință în renovare. Aș fi putut rămâne în Lac 3 până îmi punea la dispoziția reședința securizată din Gogol 2, pentru că scrie în lege că trebuie să fie păzită. Am văzut și mitocani care spun să merg în Mihăileanu, care nu e securizată.

La șeful de stat cu care înțeleg că se pupă pe gură aproape în toate probleme patriei, e inexplicabil de ce își bate joc de el. Și eu și soția mea suntem oameni cu bun-simț, am preluat mesajul transmis de doamna Iohannis când s-a plâns că nu are încă reședință. S-a găsit această soluție, după ce am făcut toate cererile pentru o locuință provizorii. Vila Lac 3 nu e o vilă oarecare, are toate echipamentele și buncărul, e de condamnat bătaia de joc a lui Ponta, e o chestiune de securitate națională”, a continuat Băsescu.


Sursa: B1 Tv

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doliu în sportul din România. S-a stins din viață o mare sportivă

26 Mar 2024 1715

Fostul senator Dorel Onaca a plecat din PMP și a revenit în Partidul România Mare

24 Mar 2024 1058

Doliu în lumea politicii românești. S-a stins din viață un fost parlamentar din partidul lui Traian Băsescu

20 Mar 2024 679

Coaliția discută azi despre candidatul la Primăria Capitalei Principala opțiune, medicul care l-a avut ca naș de nuntă pe Traian Băsescu

18 Mar 2024 473

Decizie de ultimă oră a cadrelor medicale în cazul fostului președinte al României, Traian Băsescu

02 Feb 2024 1588

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 635

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1343

DNA cere condamnarea definitivă a Ioanei Băsescu și Elenei Udrea în baza deciziei CJUE

10 Aug 2023 2015

Elena Udrea, Ioana Băsescu, Ioan Silviu Wagner și Victor Tarhon, decizie definitivă la Curtea Supremă – A intervenit prescripţia!

11 Jul 2023 2582

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

08 Jun 2023 1251

Cinci ani în primă instanță pentru Ioana Băsescu Elena Udrea, Ioan Wagner, fostul șef al Oil Teminal, și Victor Tarhon, vicepreședintele CJ Tulcea, așteaptă azi decizia finală a Curții Supreme (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2763

Elena Udrea, așteptată azi la Înalta Curte! Termen important în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

15 Dec 2022 1649

Fostul preşedinte Traian Băsescu, solicitare la Curtea de Apel în dosarul în care a fost declarat colaborator al fostei Securităţi. Ce a cerut fostul șef de stat

21 Oct 2022 1426

Fostul preşedinte Traian Băsescu solicită în instanță revizuirea deciziei CNSAS prin care a fost declarat colaborator al Securităţii

18 Aug 2022 1367

Băsescu se mută într-un penthouse de 550.000 de euro, după evacuarea din vila de la stat

05 Jun 2022 2265