Ion Ţiriac susţine că Simona Halep are foarte mult spaţiu de progresat

Fostul tenismen Ion Ţiriac a declarat, astăzi, că Simona Halep are foarte mult spaţiu de progresat, potrivit Mediafax. De asemenea, Ţirica a adăugat că  nu ştie dacă i-ar fi mai bine cu un antrenor român, precizând că nu îl cunoaşte pe fostul tehnician al ocupantei locului 3 WTA, belgianul Wim Fissette, nici pe "domnul care vine acum".
 
Amintim că,  Simona Halep a anunţat, săptămâna trecută, că a încheiat colaborarea cu Wim Fissette, cu care a lucrat de la începutul acestui an. Ea spus că îşi doreşte un antrenor român, cu o mentalitate asemănătoare, care să o susţină şi când e greu şi când e bine şi care să fie foarte bun pedagog.

La Turneul Campioanelor, ultima competiţie la care a participat, Simona Halep l-a avut alături de ea şi pe Daniel Dobre, fost campion naţional şi fost antrenor al Alexandrei Dulgheru. Însă sportiva din Constanţa nu l-a nominalizat încă oficial pe Dobre ca noul ei tehnician.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.