IPJ Constanța Festivalul ”NEVERSEA” în siguranță. Cum ajungem. Unde parcăm. Restricții. Detalii de care nu trebuie să uităm

Sute de polițiști, polițiști locali, jandarmi sunt mobilizați pentru asigurarea liniștii și ordinii publice, a siguranței participanților la  festivalul ”Neversea” de la malul Mării Negre.
 

Cu ocazia evenimentului  artistic de muzică electronică care se va desfăşura în municipiul Constanţa, pe plaja Modern, în perioada 7-9 iulie 2017, intitulat ”Neversea”, autoritățile competente în domeniu au dispus o serie de măsuri pentru asigurarea în bune condiții a manifestării.

 
Astfel, I.P.J. Constanţa prin Poliţia Municipiului, Serviciul Rutier, Direcţia Poliţie Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei, Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Tomis”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Dobrogea” Constanţa vor fi instituțiile permanent implicate în asigurarea liniștii și ordinii publice.

Începând cu 5 iulie 2017, oamenii legii vor pune în aplicare restricţii de circulaţie pe arterele care conduc către locul de desfăşurare al evenimentului, accesul fiind permis doar riveranilor și agenților economici, care vor deține de la Primăria Municipiului Constanţa permise de acces, cu ajutorul cărora deţinătorii pot traversa filtrele rutiere.


Puncte de închidere a accesului, încep de la strada Traian - Poarta 3, strada Traian - Poarta 1, strada Traian cu strada Termele Romane, strada Traian cu bulevardul Tomis, strada Negru Vodă cu Ecaterina Varga, bulevardul Mircea cel Bătrân cu strada Negru Vodă, Mircea cel Bătrân cu strada Smârdan, bulevardul Mircea cel Bătrân cu strada Decebal, bulevardul Mircea cel Bătrân cu strada Eroilor, strada Bucovina cu strada Eroilor şi strada Shanghai cu strada Yokohama.

 
De asemenea, se va interzice accesul taxiurilor, mijloacelor de transport particular (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) în interiorul perimetrului de siguranţă cu excepţia autobuzelor R.A.T.C. autorizate să efectueze cursele speciale.

În echipele asigurate de I.P.J. Constanța se vor afla polițiști de investigaţii criminale, ordine publică, rutieră şi acţiuni speciale. Astfel, Poliția constănțeană va asigura prezenţa continuă a unui echipaj de intervenţie al Serviciului pentru Acţiuni Speciale; va pune în aplicare restricțiile rutiere pe bulevardul Regina Elisabeta pentru a se asigura trecerea a două autobuze venind din sensuri contrare; controlul pirotehnic de specialitate se va asigura prin grija Serviciului pentru Acţiuni Speciale; iar reprezentanţii Poliţiei Rutiere vor actiona în filtre pentru fluidizarea traficului rutier.

 
Participanții la festival sunt sfătuiți să folosească numai mijloacele de transport în comun special destinate, puse la dispoziție de către R.A.T.C. și Primăria Municipiului Constanța.
 
Dacă totuși se alege autovehiculul personal, conducătorii auto vor fi îndrumați să folosească parcarea fostei baze R.A.T.C., de pe strada Chiliei, R.A.T.C. Constanţa urmând a asigura trasee ”NEVERSEA”, ce vor lega parcările de autovehicule de zona evenimentului.

Astfel, R.A.T.C. va asigura transportul persoanelor care doresc să participe la acest eveniment, prin suplimentarea transportului cu două linii (curse speciale), cu aproximativ 50 de mijloace de transport care vor circula cu o frecvenţă de 10-12 minute, pe două trasee diferite respectiv NEVERSEA 1 cu plecare de la Gara CFR spre Portul Tomis şi  NEVERSEA 2 cu plecare din Mamaia spre Portul Tomis, cu menţiunea ca acestea nu vor opri în staţiile din oraş, ci doar în punctele de îmbarcare/debarcare pasageri.

Pasagerii vor putea achiziţiona bilete/abonamente de transport din toate punctele de vânzare R.A.T.C., inclusiv din cele special amplasate la cap de linie (Portul Tomis) şi în apropierea locaţiei evenimentului.

Referitor la parcări, autovehiculele vor fi staţionate în parcările aparţinând domeniului public şi privat astfel:

- Pavilionul Expoziţional - situat pe bulevardul Mamaia - zona Pescărie,

- O parte din parcarea Centrului Comercial VIVO - situată pe bulevardul Aurel Vlaicu,
- Parcarea din zona Poarta 1/Vraja Mării - parcare de rezervă (aproximativ 270 locuri).

Totodată, reamintim participanților faptul că în perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu ghiozdane, droguri, sticle, lasere, genţi, spray-uri, cuţite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare şi băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, aparate foto sau video profesionale, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alţi participanţi.

 
Este permis
, însă, accesul cu poşetă/borsetă (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29 cm), medicamente, insulină, picături uz medicinal, spray inhalator pentru astm. Orice astfel de produse sunt permise doar dacă sunt însoţite de scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor acesteia şi cu maxim o doză zilnică.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UNTOLD Universe caută designeri talentați pentru Fashion Village UNTOLD și Neversea

28 Mar 2024 177

Erika Isac vine la Massif, pe 17 martie, pe scena GOAT unde se va auzi și viralul manifest “Macarena”

08 Mar 2024 622

Neversea, nominalizat la cea mai importantă categorie, „Best Major Festival” în cadrul European Festival Awards

10 Nov 2023 718

MASSIF 2024 va avea loc în perioada 14-17 martie

01 Nov 2023 833

Vești bune pentru fanii Neversea! Organizatorii au anunțat perioada în care va avea loc festivalul de la Constanța în 2024 (VIDEO)

21 Sep 2023 967

Beach Wrestling World Series Constanța 2023 Finală mondială între două luptătoare de la CSM Constanța! (GALERIE FOTO)

11 Sep 2023 1097

CSM Constanța, pe podium la Beach Wrestling World Championships U-17 (GALERIE FOTO)

09 Sep 2023 1230

Constanța Medalii pentru România la Campionatul Mondial de lupte pe plajă (GALERIE FOTO)

09 Sep 2023 1181

Lupte pe plajă La Constanța, a început Campionatul Mondial 2023. „Lupte strânse și adrenalină pe nisip“ (GALERIE FOTO)

08 Sep 2023 1236

Editorial Constanța animată, starea din timpul sezonului estival

18 Aug 2023 1099

Primele abonamente de festival pentru festivalul Neversea 2024, puse în vânzare

19 Jul 2023 1103

Festivalul Neversea, desfășurat în condiții de securitate maximă! Și echipajele Poliției Locale au fost prezente (FOTO)

11 Jul 2023 887

Festivalul Neversea s-a încheiat fără incidente grave! Ce spun reprezentanții ISU Dobrogea (VIDEO)

10 Jul 2023 1214

Festivalul Neversea a celebrat organizarea celei de-a cincea ediții! J Balvin -„Aici mă simt ca acasă, am sentimentul că sunt român și aș putea să locuiesc aici“

10 Jul 2023 1035

Festivalul Neversea 2023 s-a încheiat fără evenimente negative

10 Jul 2023 1115