ÎPS Teodosie-Pastorala la Nașterea Domnului ”Dreptmăritori creștini, vă împărtășesc tuturor dragostea părintească și bucuria comuniunii”

† Teodosie, prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Tomisului,
Iubitului nostru cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, har și pace de la Hristos Cel Înviat, slăvit împreună cu Tatăl și Duhul Sfânt, iar de la noi, părintești binecuvântări.
 
„Hristos se naşte slăviţi-L, Hristos din ceruri întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ înălţaţi-vă. Să-I cântăm toţi imn de slavă şi să I ne închinăm!”
 
Fiul lui Dumnezeu Se naște astăzi din Fecioara, unind firea dumnezeiască cu firea cea oamenească; fără să le amestece pe cele două, fără să le schimbe, fără să le împartă și fără să le despartă. Dumnezeu Se naște ca om, dovedind astfel prețuirea pe care o are față de noi. El vine asemenea unei pâini, pentru că Se dăruiește pe Sine nouă cu învățătura, cu puterea, cu dragostea și cu toată firea pe care o primește de la oameni. Sfântul Leon cel Mare, spune că ”Mântuitorul nostru născându-Se astăzi, toți trebuie să ne bucurăm... Nimeni nu este alungat de la împărtășirea acestei veselii, deoarece pricina bucuriei noastre este comună tuturor oamenilor”. Și, continuă Sfântul Leon cel Mare, ”ia aminte, creștine, la cinstea ce ți-a fost dată! Făcându-te părtaș firii dumnezeiești, te-ai mutat în Lumina și în Împărăția lui Dumnezeu și cu dreptate te va judeca pe tine, cel ce prin mare mila Sa te-a răscumpărat! Aceasta este ceea ce au așteptat Patriarhii cu mare dor, proorocii au prezis, drepții au dorit să vadă și s-a împlinit în ziua de astăzi: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ și a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm și să ne veselim, iubiților!
 
La această dumnezeiască sărbătoare a mântuitoarei pogorâri la noi a ”Fiului Celui Preaînalt” (Luca 1, 32), Cel Care, după cuvântul Psalmistului, a auzit ”suspinul celor ferecați” și a venit ”să-i dezlege pe fii celor omorâți” de păcat (Ps. 101, 20), Sfânta noastră Biserică tresaltă, chemându-ne astfel la marea bucurie de obște, a Cerului și a pământului deopotrivă: ”Veniți să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este de față. Zidul  cel despărțitor acum cade; sabia cea de foc se îndepărtează; heruvimul nu mai păzește pomul vieții; iar eu mă împărtășesc din dulceața din rai, de la care m-am îndepărtat prin neascultare”. ”Veniți să ne bucurăm”, ne cheamă Biserica, fiindcă de acum, Hristos, Soarele dreptății, răsărind, chinul întunericului din noi ia sfârșit. De aceea, nu trebuie să rămânem acoperiți de întunericul neștiinței și al nepăsării faţă de poruncile lui Dumnezeu, după cuvântul Sfântului Ioan Casian: ”Dacă judecata nostră rătăcește în noaptea neștiinței, atunci și gândurile, și faptele noastre, cărora le lipsește cântarul dreptei judecăți, sunt învăluite în marele întuneric al păcatelor”.
 
Dreptmăritori creștini,
Ce a găsit Mântuitorul când a coborât pe pământ?  A aflat pustiu și tristețe, pentru că aici stăpâneau întunericul și moartea. Acestea ni se vădesc și din faptul că Fecioara Maria nu găsește loc să nască în casa niciunui om. Călătorind împreună cu bătrânul Iosif, Maicii sfinte i-a sosit vremea să nască și a căutat din casă în casă, loc de găzduire, însă nu au găsit sălaș. Dar iată că pământul, cel ce fusese blestemat să rodească spini și pălămidă, oferă o peșteră, ca loc de naștere pentru Fiul lui Dumnezeu. Viețuitoarele care se aflau în peșteră participă la acest moment pentru că și ele suportau fără de vină robia păcatului. Se cuvine să observăm că după ce strămoșii au păcătuit, Dumnezeu a venit în grădina raiului, să vădească păcatul și să îl pedepsească, iar venirea Sa a fost înfricoșătoare, încât omul s-a ascuns. Acum nu vine întru măreție și slavă dumnezeiască să-l întrebe pe om despre păcat, ci Prunc smerit îmbrăcat în haina trupului, curat dar rănit de păcatul cel dintâi al neascultării, ca să-i scape pe toţi urmaşii lui Adam de robia păcatului. Dacă până acum taina Fecioarei Maria nu fusese înțeleasă decât de bătrânul Iosif și de Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, iată că de la Betleem lumina se arată vestind tuturor început de viață nouă. Căci în această smerită coborâre a Fiului lui Dumnezeu, nu se poate ascunde cu totul strălucirea dumnezeirii. Lumina nu dispare în întuneric, ci strălucește mai mult în noianul adâncului păcatelor noastre. Lumina pruncului Iisus, născut în iesle, este bucurie, cum ne tălmăcește Sfântul Teodor Studitul: ”Bucurie ca aceasta nu s-a făcut de când este lumea, căci nu prin grai S-a apropiat de noi, ci S-a arătat nouă față către față. Nu este nici un lucru mai fericit și mai mântuitor între neamuri decât acesta... este minunea cea mai înaltă decât toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu de la începutul lumii”.
 
Iubiți fii duhovnicești,
La această sărbătoare, numită din vechime ”a luminilor”, când prăznuim ivirea  în lume a ”luminii cunoștinței”, este dator fiecare dintre noi, creștinii, să se întrebe câtă împărtășire are cu această lumină. Fiindcă, ne spune Domnul că acela care umblă în întuneric, adică în păcat, ”se împiedică, pentru că lumina nu este întru el” (Ioan 11, 10). Este adevărat, în zilele acestea vedem peste tot sclipind feeric mulțime de lumini și preocuparea pentru alegerea și oferirea de daruri a început de mult. S-a dorit ca toate cele din jurul nostru să fie acum cât mai strălucitor împodobite. Dar toate acestea devin simple desfătări lumești dacă nu reușesc să ne îndrepteze mintea și sufletul către nevoia noastră de luminare lăuntrică, de curățire de patimi și împodobire cu virtuți și binefaceri, pe care să le aducem ca smerite daruri Celui pe care Tatăl L-a dăruit lumii spre a o mântui. Cel ce se desfată într-un chip exterior și superficial a pierdut înțelesul și folosul cel dăinuitor al prăznuirii celei mai mari taine: înomenirea lui Dumnezeu pentru noi; a pierdut harul sărbătorii care-i putea aduce pacea dinlăuntru și din afară, cu Dumnezeu și cu semenii, și bucuria nefățarnicei iubiri de frați (I Petru 1, 22).
 
Iubiți credincioși,
Să sprijinim și să sporim viața, căci prin aceasta ne facem împreună lucrători cu Dumnezeu. Ne naștem din dragoste iar Fiul lui Dumnezeu vine la noi prin puterea nemăsuratei Lui iubiri de oameni.  Este darul cel mai sfânt, cel mai ales și de dorit să-l primească fiecare. Cine refuză acest dar, de fapt nu vrea să-L primească pe Hristos, Cel care, prin nașterea Sa, aduce pe pământ viață. Dar viața și fericirea nu se pot împlini decât în pace, iar imnul îngeresc al nopții de Crăciun, preluat în versurile colindelor, ne arată că venirea Pruncului Iisus înseamnă armonia și dragostea între oameni la care suntem chemați de fiecare dată de Crăciun.
 
Răspunsul nostru la chemarea Mântuitorului, a Celui ce vine să ne aducă viața, este să zămislim și să naștem și noi pe Pruncul Hristos în inimile și în viața noastră prin curăția gândurilor și a faptelor și prin dragostea curată și fierbinte către Dumnezeu și către semenii noștri. 
 
Dreptmăritori creştini,
Noi, cei din Dobrogea, deși nu avem peștera Betleemului, avem răsadul acesteia adus de Sfântul Apostol Andrei și așezat în peștera ce-i poartă numele. Ne-am închinat în acest an în biserica ridicată drept ofrandă Mântuitorului Hristos prin mijlocirea părintelui sufletesc al tuturor românilor. Colindul Sfântului Andrei ne arată că trebuie să venim cu lumânări aprinse, având candelele împodobite, cu sufletele primenite și cu inimile deschise ca să ne umplem de darul vieții.
 
Acestea toate trebuie să aprindă înlăuntrul nostru virtuțile care să ducă lumina de la noi până la cer. Cu aceste gânduri vă împărtășesc tuturor dragostea părintească și bucuria comuniunii, rugând pe Pruncul Iisus să aducă sănătate, pace, binecuvântare și viață sfântă ca și Noul An ce îl vom întâmpina să fie bogat în daruri duhovnicești și să ne îmbrace în sfințenie.
 
Al vostru Arhipăstor,
Către Hristos Cel născut în ieslea Betleemului de tot binele rugător,
 
† T E O D O S I E
ARHIEPISCOPUL TOMISULUI