26 Mar, 2016 08:42
1111
Arantxa CATANĂ
Tenismena Irina Begu s-a calificat ieri în runda a treia a turneului WTA Premier de la Miami (Florida). Acest lucru s-a întâmplat după ce românca a reușit să se impună în fața Sabine Lisicki, din Germania, cu scorul final de 6-4, 1-6, 7-6 (2).
Turneul WTA Premier de la Miami (Florida) este dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari. Datorită performanței sale, Begu și-a asigurat un cec de 36.170 dolari și 65 de puncte WTA pentru a treia sa victorie în 2016.
Românca a obținut după două ore și 21 de minute prima sa victorie în fața Sabinei Lisicki.
Irina Begu urmează să o înfrunte pe învingătoarea dintre elvețianca Belinda Bencic (19 ani, locul 10 WTA) și jucătoarea cehă Krystyna Pliskova (24 ani, locul 101 WTA).
Jucătoare română de tenis Monica Niculescu s-a calificat și ea ieri în turul al treilea după 6-1, 3-6, 6-0 cu chinezoaica Shuai Peng. Românca o va înfrunta în turul următor pe Coco Vandeweghe, locul 38 în lume.
Sursa foto: prosport.ro
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: