Jandarm trimis în judecată de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului
 
plt. maj. ZAMFIRACHE MARIN-AUREL, militar jandarm în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
 
Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, în perioada martie – iulie 2017, inculpatul Zamfirache Marin-Aurel, în mod repetat, a pretins și primit de la o persoană (martor în cauză) bani și bunuri în valoare totală de 60.550 lei, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă cadre cu funcții de conducere în cadrul Jandarmeriei Române pentru a-l angaja pe acesta din urmă ca militar în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.

Mai mult, pentru a întări convingerea persoanei respective cu privire la influența pe care pretindea că o are, inculpatul Zamfirache Marin-Aurel, în luna iulie 2017, a remis martorului o uniformă a Jandarmeriei Române, spunându-i că urmează să intre în serviciu, ca și colegi de tură, în data de 09 august 2017.
 
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului judiciar asupra sumei de 10.000 lei ridicată de către organele de urmărire penală de la inculpatul plt. maj. Zamfirache Marin-Aurel.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Militar București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 

”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” - au mai precizat procurorii DNA.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amenzi de peste 7.000 lei, aplicate de jandarmii din Tulcea în acest sfârșit de săptămână!

18 Mar 2024 452

Jandarmul sexy oferă flori femeilor (VIDEO)

01 Mar 2024 745

O poveste de curaj și solidaritate Un jandarm din Teleorman a salvat din incendiu un veteran de război (FOTO)

18 Jan 2024 531

IPJ Brăila Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

10 Jan 2024 404

Bătaie pe plajă! Final de anchetă după scandalul monstru de la Costinești, din august 2023. Patru bărbați, trimiși în judecată (FOTO+VIDEO)

03 Jan 2024 1838

Arestare la Judecătoria Constanța Un polițist și un jandarm, amenințați cu acte de violență la Techirghiol

27 Dec 2023 1291

Accident mortal în zona restaurantului Sabrosso, din Constanța! Fost jandarm, condamnat. Dosarul, în apel

17 Dec 2023 1674

Averea și interesele lui Daniel Mihai Ferencz, inspector șef I la Unitatea Militară 0406 – Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța

12 Dec 2023 1081

Jandarmi noi la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea

05 Dec 2023 659

Ziua Dobrogei celebrată de jandarmii din Tulcea (FOTO)

14 Nov 2023 761

Știri Constanța Jandarmii, prezenți la evenimentele din acest final de săptămână de la Constanța

10 Nov 2023 652

Adolescent de 16 ani, arestat preventiv pentru ultraj. A lovit un jandarm în sediul unei instanţe de judecată

22 Oct 2023 835

Anunț important de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, pentru tinerii care doresc să devină jandarmi

19 Oct 2023 1010

Descoperire arheologică în Teleorman! Ce a găsit un jandarm (FOTO)

27 Sep 2023 871

Un bărbat prins în timp ce vindea droguri în București a încercat să mituiască un jandarm

25 Sep 2023 858