Jucării contrafăcute, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea



Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, într-un container sosit în Portul Constanţa Sud Agigea din China, 1.418 jucării, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 110.000 lei, dacă ar fi fost originale.
 
În data de 15.11.2017, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din București. Administratorul societăţii comerciale în cauză este un cetăţean român, în vârstă de 36 de ani, cu reședința pe raza municipiului Călărași.

În urma controlului au fost descoperite 1.418 mașinuțe din plastic, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile, în valoare de 112.260 lei dacă ar fi fost originale, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Sursă foto: Garda de Coastă
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Peste 4.000 de jucării suspecte de contrafacere, confiscate în Portul Constanța (FOTO)

23 Dec 2023 862

Autoritatea Vamală Română Bunuri contrafăcute, în valoare de aproape 318.000 lei reținute de inspectorii vamali de la Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud

23 Nov 2023 788

Garda de Coastă Constanța Peste 2.600 de jucării contrafăcute, depistate în Portul Constanța

30 Oct 2023 682

Depistate în județul Constanța Jucării Lego contrafăcute, în valoare de peste 500.000 lei (FOTO)

26 Sep 2023 745

Se apropie Ziua Copilului Jucării contrafăcute, depistate inspectorii vamali constănțeni (FOTO)

29 May 2023 812

Aveți grijă de unde cumpărați jucării pentru copii! Mii de modele contrafăcute, depistate în Portul Constanța

27 May 2023 939

Autoritatea Vamală RomânăJucării contrafăcute și substanțe chimice

07 Mar 2023 666

Captură în Portul Constanța Ce au descoperit inspectorii vamali în patru containere sosite din China (VIDEO)

13 Jan 2023 1541

Controale sporite, în portul Constanța Sud - Agigea. Cum funcționează ansamblul mobil de scanare a autovehiculelor și containerelor (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Dec 2022 2249

Atenție la jucăriile pentru copii! Ce au descoperit inspectorii vamali constănțeni în două containere sosite din China

24 Nov 2022 989

Jucării contrafăcute depistate în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un container sosit din China

23 Nov 2022 1077

Aveți grijă ce jucării cumpărați pentru copii! Jucării în valoare de aproximativ 210.500 de lei, confiscate de inspectorii vamali constănțeni

10 Nov 2022 882

Portul Constanţa Poliţiştii de la transporturi maritime au ridicat peste 1.400 de jucării (GALERIE FOTO)

10 Dec 2021 1573

Sute de jucării contrafăcute, descoperite de polițiștii constănțeni

13 Oct 2020 1662

Jucării de aproape 100.000 de lei, confiscate de polițiștii de la Transporturi

04 Jun 2020 1759