KMG International sub brandul Rompetrol, partener al Festivalului Internațional „George Enescu”

 
KMG International, sub brandul Rompetrol, continuă parteneriatul de susținere a celui mai important eveniment de muzică clasică ce promovează identitatea culturală a României, Festivalul Internațional „George Enescu”, pentru a treia ediție consecutivă. De asemenea, Grupul sprijină prezența unei tinerei violoniste din Kazahstan, Zhibek Mussurgaliyeva, ce va concerta în data de 12 septembrie pe scena din Piața George Enescu.

„Rompetrol este sinonim cu valorile timpurilor moderne, cu spiritul de inovație, succes și responsabilitate, fiind prima marcă românească din sectorul petrolier care a cucerit în timp record piețele internaționale, cu activități și operațiuni extinse în 12 țări. Continuarea acestui parteneriat vine să întărească vocaţia internaţională a celor două branduri şi a produselor sale de excepție și, în mod direct, să contribuie la consolidarea unui brand de țară care promovează corect imaginea României în afara granițelor. Noi, oamenii din KMG International, suntem onorați și mândri să susținem un astfel de eveniment, să oferim publicului o parte din magia și muzica lui George Enescu!”, a declarat Azamat Zhangulov, Vicepreședinte senior KMG International.

Festivalul, ajuns în 2015 la cea de-a XXII-a ediție, se desfășoară în perioada 30 August - 20 septembrie și include o mare varietate de spectacole în sălile de concerte din București, dar și în alte orașe din țară. Printre activitățile de care se leagă contribuția KMG International se numără cele două concerte susținute de London Symphony Orchestra la Sala Palatului în zilele de 8 și 9 septembrie, dirijate de Ion Marin, avându-i ca soliști pe Lars Vogt (pian), Renaud Capuçon (vioară) și Gautier Capuçon (violoncel).

Zhibek Mussurgaliyeva este a doua artistă din Kazahstan ce susține un recital în București, după pianistul Amir Tebenikhin, laureat al Concursului Internațional George Enescu și solist în cadrul concertului de deschidere din ediția 2014. Tânăra de 17 ani studiază la Universitatea Națională de Arte din Kazahstan (Astana) de la vârsta de 4 ani, obținând numeroase premii internaționale – Premiul Speranța în cadrul competiției internaționale de tineret P.I. Ceikovsky din 2012 (Geneva, Elveția), locul I la Festivalul F. Mansurov (2015, Moscova) etc. Recitalul din data de 12 septembrie cuprinde lucrări de Bazzini, Locatelli și Paganini.

Festivalul „George Enescu”, care are loc o dată la doi ani, a fost înfiinţat în 1958 ca semn al recunoaşterii geniului enescian, pentru a omagia astfel viaţa şi creaţia marelui compozitor român. Primele ediţii ale acestui festival şi concurs au reunit nume sonore ale vieţii muzicale internaţionale ale acelei vremi, printre care s-au numărat Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter şi Herbert von Karajan.

KMG International se implică din 2011 în programe și proiecte culturale care au ca scop catalizarea unor valori sociale importante și de a reprezenta România cu impact și constanță, atât la nivel național, cât și la nivel internațional (Festivalul și Concursul G. Enescu), dar și susținerea cu resurse financiare a tinerelor talente în curs de perfecționare (Orchestra Fundației Principesa Margareta a României), donarea unei harpe către Orchestra de Tineret (2013).
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat firma care operează Rafinăria Petromidia, după explozia de vineri

03 Apr 2024 525

Răspuns pozitiv de la APM Constanța Rompetrol Rafinare SA poate transforma un cazan cu circulație naturală în cazan cu circulație forțată multiplă

31 Mar 2024 503

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1640

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1501

Acţionarii Rompetrol Rafinare SA, convocați în Adunare Generală Ordinară! Pe ordinea de zi sunt zece subiecte

26 Mar 2024 682

Rompetrol Rafinare SA anunță noi investiții pentru care a solicitat acord de mediu de la APM Constanța

17 Mar 2024 595

Rompetrol Rafinare SA, reclamant într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

12 Mar 2024 785

​Rompetrol Rafinare a început revizia generală a rafinăriei Petromidia de la Năvodari

08 Mar 2024 724

Investiții pe Platforma Rompetrol Rafinare în interiorul instalației de Hidrofinare Petrol Reactor

06 Mar 2024 871

Rompetrol Rafinare SA a solicitat acord de mediu pentru construirea unei conducte de racordare la Făclia, județul Constanța

01 Mar 2024 714

Constanța Reparații la instalația MHC, efectuate de Rompetrol Rafinare. Documentația, depusă la Mediu

15 Feb 2024 666

Trei localități din județul Constanța, fără apă la robinete din această noapte din cauza unei avarii

11 Feb 2024 3728

RAJA Constanța Consumatorii din Eforie Nord, Lazu și Agigea, fără apă la robinete

11 Feb 2024 755

Atenție, se oprește apa în localitățile Eforie Nord, Lazu și Agigea!

09 Feb 2024 718

Trei localități din județul Constanța, fără apă la robinete la începutul săptămânii viitoare

08 Feb 2024 4320