Ce schimbări aduce Legea amnistiei intră în vigoare astăzi

 
Legea amnistiei fiscale a intrat în vigoare astăzi, astfel că o serie de obligaţii fiscale care fost stabilite abuziv de Fisc vor fi anulate, precum şi cele provenite din reîncadrarea activităţii independente în activitate dependentă sau din stabilirea de contribuţii de sănătate pentru venituri mici, informează romanialibera.ro. 

Proiectul prevede anularea unor obligaţii fiscale stabilite în mod abuziv de către organele fiscale, fiind legat de reîncadrarea activităţii independente în activitate dependentă, în mod abuziv.

Actul normativ se referă şi la anularea obligaţiilor fiscale ale salariaţiilor care au primit indemnizaţii de delegare, cum ar fi diurnele, pe care organele fiscale le-au considerat salarii.

Totodată, vizează persoanele care au obţinut venituri sub nivelul salariului minim pe economie şi au fost obligate să plătească contribuţii de sănătate la nivelul salariului minim pe economie.

O altă modificare se referă la persoanele fizice autorizate care au depăşit plafonul de venituri şi trebuia să se declare ca plătitor de TVA.

Legea a fost aprobată de Camera Deputaţilor, for decizional, în 24 iunie, și a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis aproape o lună mai târziu, în 20 iulie.

Astfel, obligaţiile de plată stabilite de ANAF în urma reîncadrării activităţilor independente în activităţi dependente până la 1 iunie vor fi şterse. Guvernul a admis cã normele legislative nu au fost foarte clare în momentul în care unele activităţi au fost înregistrate ca independente, beneficiind de unele scutiri fiscale, în loc de dependente.

Legea anulează obligaţiile fiscale rezultate în urma reîncadrării veniturilor din activităţi independente (PFA/PFI) şi în cazul reconsiderării unor venituri deductibile ca activităţi dependente, precum diurnele şoferilor de transport internaţional sau ale veniturilor celor recrutaţi ca agenţi de muncă temporară, obligaţii apărute până la 1 iunie 2015 şi neachitate, inclusiv diferenţele de TVA aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Deputatul Huţucă - „Propunerea privind anularea datoriilor impuse de ANAF dezvoltatorilor imobiliari a trecut de Senat“

06 Nov 2017 2420

Amnistia fiscală pentru fermierii presați de ANAF să plătească TVA-ul pe ultimii 5 ani. Propunerea de lege aparține deputatului Bogdan Huțucă

16 Oct 2017 2904

Editorial Vom mai putea ieşi oare liniştiţi cu copiii din case? Violatori, tâlhari, pedofili şi criminali, graţiaţi?

20 Jan 2017 3098

Nicușor Dan „Sper la proteste de stradă dacă apare Legea amnistiei”

15 Jan 2017 2397

Koveşi şi Lazăr spun un "NU" hotârât amnistiei şi graţierii.

09 Jan 2017 1898

Ministrul Justiţiei dă asigurări că nu va propune o lege a graţierii, deşi presiunile publice sunt uriaşe

21 Jul 2016 2053

Stenograme Şova „Amnistie şi graţiere obligatoriu!“

20 Oct 2014 1823

Parlamentul a decis să-i amnistieze și pe medici

30 Sep 2014 1878

Senatul a adoptat amnistia fiscală pentru pensionari

01 Sep 2014 1946

Să fie altă "electorată"? Amnistie fiscală pentru pensionari

05 Aug 2014 2351

Deputatul PSD Mircea Dobre „Proiectul de lege privind amnistia și grațierea va fi supus unei ample dezbateri publice. Liberalii sfidează Parlamentul”

06 May 2014 3292