Stiri calde

Legea dării în plată a fost adoptată de Parlament

 
Astăzi, Plenul Camerei Deputaților a adoptat modificările la proiectul legii dării în plată, în urma cererii de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis, cu 207 voturi „pentru", unul împotrivă și o abținere.
 
Inițiatorul legii, deputatul Daniel Zamfir, susține că această lege va avea rolul de a readuce echilibrul în relația dintre bănci și clienți.
Cele mai importante modificări vizează eliminarea din proiectul de lege privind darea în plată a programului „Prima Casă" și ridicarea plafonului celor cu credite de nevoi personale cu ipotecă la 250.000 de euro. De această lege vor beneficia şi cei care sunt deja în executare silită, precum şi persoanele care au credite de nevoi personale cu ipotecă.

Dacă preşedintele Iohannis o promulgă, legea va deveni operaţională după 15 zile.
 
Reamintim că, în data de 18 decembrie, şeful statului a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea dării în plată, după ce a fost adoptată în 25 noiembrie de Camera Deputaţilor, ca for decizional.  
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CCR despre Legea dării în plată Instanțele vor fi obligate să verifice condițiile referitoare la existența impreviziunii

26 Oct 2016 507

CCR a admis unele sesizări privind Legea dării în plată

25 Oct 2016 702

Asociația dezvoltatorilor imobiliari din România Urbanis - Precizări privind creditele Prima Casă

04 Jul 2016 1317

Dacă veți apela la Legea dării în plată, ați putea scăpa de plata impozitului pe transfer

16 Jun 2016 871

Legea dării în plată, între dezbateri, nemulțumiri și temeri

05 Apr 2016 683

Deputaţii din Comisia juridică votează legea dării în plată astăzi

05 Apr 2016 586

Premierul Cioloș - Legea dării în plată să se aplice doar în cazuri sociale

21 Mar 2016 572

Legea dării în plată duce la scăderea prețurilor pe piața imobiliară!

09 Mar 2016 1072

Senatorii au adoptat legea dării în plată

29 Feb 2016 813

Mai multe persoane protestează în București cerând revotarea legii dării în plată

28 Feb 2016 1105

Legea Darii in Plata - o lege care penalizeaza cetateniii

23 Feb 2016 928

S-a decis ca Programul „Prima casă” să rămână în Legea dării în plată

17 Feb 2016 1074