Litoral 2017 Verificările continuă pe litoralul românesc. Amenzi în valoare de 104.000 lei

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Constanța, au desfășurat activități specifice de verificare și control al unităților economice turistice de pe raza județului Constanța, acționând în baza planului de măsuri Litoral 2017.

Poliţiştii au verificat un număr total de 27 societăți comerciale, dintre care 12 unități turistice cu locuri de cazare. În urma verificărilor efectuate împreună cu echipe ale D.S.V.S.A. Constanța și Comisariatul Județean de Protecție a Consumatorului Constanța, au fost aplicate un număr total de 24 sancțiuni contravenționale, în valoare cumulată de 104.000 lei, totodată fiind confiscate diverse mărfuri (fructe și legume, produse textile și băuturi spirtoase), în valoare totală de 8.334 lei.

De asemenea, au fost constatate un număr de 5 infracțiuni privind contrabanda, dreptul de autor şi drepturile conexe, fiind demarate cercetările în vederea stabilirii vinovăției făptuitorilor.

În aceeaşi perioadă, 07-13.08.2017, ofițerii de poliție din cadrul SICE care au acționat împreună cu echipe din cadrul DSVSA Constanța și Comisariatul Județean de Protecție a Consumatorului Constanța, au acționat la un hotel din stațiunea Mamaia unde au fost constatate mai multe nereguli. În acest sens organele de control au procedat la sancționarea contravențională a agentului economic, fiind aplicată o amendă în valoare de 3.000 lei .
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Tânăr de 18 ani, condamnat pentru agresiune sexuală. Ce decizie au luat magistrații

27 Mar 2024 508

Constanța Șofer beat și fără permis condamnat definitiv la închisoare

27 Mar 2024 545

Mandat de arestare preventivă pe numele unui bărbat din Constanța. Ce acuzații i se aduc

27 Mar 2024 550

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

27 Mar 2024 655

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 535

Primăria Constanța Sancțiuni pentru o persoană care a vandalizat bănci din apropierea Școlii Gimnaziale nr. 36 „Dimitrie Știubei” (FOTO)

25 Mar 2024 418

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 547

Încălcări grave ale legii în trafic, la Mircea Vodă, județul Constanța Motivele pentru care șoferului unei autoutilitare s-a ales cu dosar penal

24 Mar 2024 525

Razie de amploare a polițiștilor în județul Constanța! Zeci de șoferi au rămas fără permis de conducere (GALERIE FOTO)

24 Mar 2024 452

În ultimele 48 de ore Intervenții ale poliției în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

23 Mar 2024 613

În Valu lui Traian, județul Constanța Tânăr depistat și cercetat pentru mai multe fapte. Ce au constatat polițiștii (Galerie FOTO)

23 Mar 2024 797

Doi bătrâni salvați la timp de polițiști, în localitatea Fântânele, județul Constanța

23 Mar 2024 559

Ziua Poliției Române Cupa Presei la Tir desfășurată la Constanța (GALERIE FOTO)

22 Mar 2024 471

IPJ ArgeșDepistat conducând pe contrasens, deși avea dreptul de a conduce suspendat

22 Mar 2024 314

​Acțiune a polițiștilor rutieri, la Constanța! S-a lăsat cu amenzi (FOTO)

18 Mar 2024 566