Managerul Dănuţ Căpăţînă, la Radio Sky, despre dosarul în care este judecat „Sunt liniştit. Nu am produs prejudicii“

În urmă cu puţin timp, într-o emisiune la Radio Sky, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Dănuţ Căpăţînă, a comentat dosarul prin care a fost trimis în judecată pentru tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, cu consecinţe deosebit de grave.

„Este vorba despre o licitaţie pentru Serviciul de gaze medicinale. La acea licitaţie au participat două societăţi. Una dintre ele a contestat atribuirea. Noi suntem inculpaţi, deoarece am fi intenţionat să facem ceva. Am fost la DNA, deoarece valoarea contractului este destul de mare. Dar sunt liniştit. Nu am atribuit contactul. Nu am produs prejudicii“, a declarat dr. Dănuţ Căpăţînă.

Reamintim că cei care l-au deferit Justiţiei pe şeful celei mai mari unităţi sanitare din Dobrogea sunt procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. Alături de Căpăţînă au mai fost trimise în judecată mai multe persoane, printre care se află Mihai Corneliu Stănculescu, şeful Serviciului de Achiziţii, Violeta Androne, director financiar-contabil, şi Micu Renato Cristea, fost director administrativ al spitalului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.