„Manual de șpagă”, găsit la medicul ORL de la Spitalul Militar, acuzat de luare de mită

Un fișier numit „Manual de șpagă" a fost găsit de procurorii anticorupție, cu ocazia percheziției informatice, efectuate în dosarul în care medicul ORL, Adrian Gabriel Ilie, de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila'”, din București, a fost trimis în judecată pentru trei infracțiuni de luare de mită, informează Agerpres.

Medicul Adrian Gabriel Ilie este acuzat că a pretins și primit sume de bani pentru efectuarea unor intervenții chirurgicale, fiind vorba despre rinoplastii.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, cu prilejul percheziției informatice efectuate asupra laptopului și mediilor de stocare ridicate de la domiciliul inculpatului, a fost identificat un fișier, în format pdf, cu denumirea „Manual de șpagă", în care sunt prezentate cazuri documentate de jurnaliști, referitoare la modalitatea, tarifele și circuitul mitei în sistemul public de sănătate din România.

De asemenea, procurorii au mai identificat un fișier cu denumirea „Tarife Chirurgie ORL Dr Adrian Ilie.xlsx”, în care sunt detaliate tipul intervenției chirurgicale, felul anesteziei și tariful aferent fiecărei intervenții chirurgicale.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 5 aprilie — 29 iunie, Adrian Gabriel Ilie (cadru militar activ, cu gradul de locotenent colonel) a pretins 1.500 de euro de la trei persoane și a primit 1.000 euro de la două dintre acestea, printre care și inculpata Baranovschi, în legătură cu intervenții chirurgicale efectuate asupra acestora.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.