Marș comemorativ în Constanța, organizat de UDTTMR

 
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România organizează sâmbătă, 16 mai, un marș comemorativ, prilejuit de împlinirea a 71 de ani de la tragicele evenimente din 18 mai 1944 care au marcat istoria tătarilor.

Marșul va începe la ora 12.00, de la parcul de vizavi de Gara Constanța și va urma traseul Bd. Ferdinand – Bd. Tomis, urmând a se încheia pe platoul din fața Prefecturii Constanța, acolo unde, preț de aproximativ 20 de minute, participanții vor staționa pentru păstrarea unui moment de reculegere și rostirea unor mesaje.

La marșul de sâmbătă, 16 mai, sunt așteptate să participe aproximativ 1.000 de persoane, membri ai comunității tătare din România. Marșul va fi unul pașnic, menit a evoca surghiunul din 1944, dar și unul de solidaritate cu frații tătari din Crimeea.

După Revoluția din 1989, în fiecare an, la data de 18 mai, sute de membri ai comunității tătare din România participau la evenimentele comemorative organizate la Simferopol, în Crimeea. Din cauza situației politice, acest lucru nu a mai fost posibil începând din anul 2014. Din dorința de a comemora victimele Surghiunului din 18 mai 1944, când sute de mii de tătari au fost deportați din Crimeea de către autoritățile sovietice, UDTTMR organizează marșul de sâmbătă la care sunt invitați să participe atât membrii comunității tătare, cât și toți prietenii comunității, indiferent de etnie.

„Îi așteptăm pe toți membrii comunității, dar și pe toți prietenii noștri să participe la acest marș care va fi unul pașnic, al tăcerii. 18 mai este o zi tristă pentru tătarii de pretutindeni. Noi, tătarii din România, deși suntem niște privilegiați, grație avantajelor acordate de statul român, nu putem să uităm de istoria care ne-a marcat și de strămoșii noștri care au suferit atât de mult. În această perioadă tulbure, când Crimeea, pământul nostru străbun, este tot mai departe de noi, când vești contradictorii ne parvin de pe meleagurile acelea, vrem ca tătarii de acolo să știe că frații lor din România și nu numai sunt solidari cu ei. Sâmbătă, vom asculta în liniște cântecele noastre de suflet, „Ant etkenmen!” și „Ey, güzel Kırım”, vom păstra un moment de reculegere pentru victimele tragicelor evenimente din 18 mai 1944 și ne vom ruga pentru frații noștri tătari care trăiesc în Crimeea. Pe această cale, condamnăm încă o dată, la unison cu autoritățile românești și liderii internaționali, anexarea Crimeei și salutăm poziția României în această speță!”, a declarat președintele UDTTMR, Gelil Eserghep.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.