Mazăre spune ce destinaţie va avea Cazinoul dacă va fi reabilitat cu bani de la UE

Primarul Radu Mazăre a anunţat, luni, la finalul şedinţei extraordinare a Consiliului Local, că după reabilitarea sa cu fonduri europene Cazinoul nu va putea fi folosit pentru practicarea jocurilor de noroc, urmând a i se stabili altă destinaţie.
"Este în proiectul european. Problema este însă alta, că dacă îl reparăm cu bani europeni nu poate fi cazinou. Nu ştiu ce o să fie, sală de nunţi, muzeu. Nu ştiu, o să hotărâm împreună", a spus Mazăre.
El a precizat că monumentul va putea avea această destinaţie doar în cazul în care reabilitarea ar fi făcută de un operator privat, interesat să-l utilizeze ca şi cazinou.
"Dacă îl reparăm pe bani europeni, el este pentru finanţare pe bani europeni, nu poate fi folosit drept cazinou. În momentul ăsta, el este în procedură de accesare a banilor europeni. Dacă îl reparăm pe bani europeni, nu va fi. Dacă între timp schimbăm legislaţia, ceea ce vrem să facem, şi atunci o să apară un operator privat interesat şi o să bage el banii şi până când ajungem noi să semnăm actele pentru finanţare europeană se apucă unul şi bagă zece milioane de euro acolo, atunci o să fie cazinou", a explicat Mazăre.

Sursa: mediafax.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cazinoul din Constanța, perla care renaște din mare! Video inedit cu evoluția spectaculoaselor lucrări din al treilea an de șantier (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 2151

Cazino Constanța, perla albă de la Marea Neagră! Aedificia Carpați – „O fuziune perfectă între tehnologie avansată și estetică rafinată“ (FOTO)

22 Feb 2024 1034

Stadiul lucrărilor de reabilitare de la Cazinou, Constanța (Galerie FOTO)

10 Feb 2024 1209

FOTOREPORTAJ Cazinoul, vânt din pupa pentru restaurare! Pardoseli ca ape cristaline, tâmplărie exterioară de nota 10 și „misterul“ sursei de încălzire din interior

09 Feb 2024 1816

Municipiul Constanța pune la bătaie aproape două milioane de euro pentru reabilitarea terasei Cazinoului, a zidului de apărare și a balustradei (DOCUMENT)

31 Jan 2024 1070

Moment muzical în fața Cazinoului din Constanța. Fost concurent de la Vocea României își etalează talentul (VIDEO)

19 Jan 2024 1691

Fotoreportaj Constanța Vremea frumoasă a scos constănţenii la plimbare pe faleza Cazinoului în prima zi de Crăciun (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 1726

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac despre stadiul proiectelor aflate în desfășurare în oraș (VIDEO)

12 Dec 2023 1263

Biciuit de ploi și vânturi nemiloase, Cazinoul din Constanța strălucește, suveran alb peste faleza cenușie (FOTO)

22 Nov 2023 3823

Uniunea Armenilor Constanța și Comunitatea Elenă Elpis organizează „Seară de jazz”, pe faleza Cazino din municipiu

13 Sep 2023 1277

Impex Romcatel Cercetare Proiectare SRL, care a documentat reabilitarea Cazinoului din Constanța, în atenția judecătorilor. Anunțul Curții de Apel Iași

29 Aug 2023 1326

Fotoreportaj Surpriza de la Cazino Constanța, de Sfânta Maria! (GALERIE FOTO)

10 Aug 2023 12286

Sondaj de opinie Participați la evenimentele dedicate Zilei Marinei Române, la Constanța?

06 Aug 2023 1418

Curtea de Apel Iași, verdict în așteptare pentru firma care a documentat reabilitarea Cazinoului din Constanța!

20 Jul 2023 1004

Descoperire tristă în zona Cazino din Constanța (FOTO+VIDEO)

12 Jul 2023 2987