Medicii care au tratat răniţii din Colectiv vor fi decoraţi de Casa Regală

 
Decorațiile regale vor fi oferite, în numele regelui Mihai, de principesa Margareta, într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Elisabeta și la care vor participa principele Radu și principesa Maria.
 
La eveniment sunt așteptați 200 de reprezentanți ai personalului instituțiilor publice din sistemul național de urgență și prim-ajutor calificat, care au acordat asistență medicală victimelor tragediei de la Colectiv. 

Crucea Casei Regale a României va fi conferită unor echipe de medici și personal medical ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca), Spitalului Universitar de Urgență București, Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Bagdasar-Arseni", Spitalului Universitar de Urgență "Elias", Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila", Spitalului Clinic de Urgență "Sf. Ioan" București, Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agripa Ionescu", Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu", Spitalului de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne "Dimitrie Gerota", Spitalului Clinic "Colțea", Spitalului Clinic de Urgență "Sf. Pantelimon", Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "Marie Curie", Spitalului Clinic Județean de Urgentă Târgu Mureș, Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Forțelor Aeriene Române, Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, Maternității Bucur și Spitalului Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri. 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorii vorbesc de faliment în dosarul Alcovin SRL, care deține Crama Măcin, furnizor al Casei Regale a României!

26 Jan 2024 1207

Târg de Crăciun la Castelul Regal Săvârşin. Iată în ce perioadă

10 Dec 2023 953

Imagini de la eveniment Reprezentanții Casei Regale, în vizită la Tulcea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Apr 2023 1162

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a decedat

08 Sep 2022 4067

„Armata Română și Casa Regală a României” – sesiune științifică și volum cu participări constănțene sub auspiciile Arhivelor Militare Naționale și a Depozitului Central de Arhivă (Pitești)

01 Aug 2022 3217

Trenul Regal va face o călătorie simbolică la sărbătoarea națională de 10 Mai. Traseul ales de Majestatea Sa Margareta

05 May 2022 1274

Județul Tulcea Majestatea Sa Margareta se află în vizită la Vama Isaccea (GALERIE FOTO și VIDEO)

17 Mar 2022 2012

Majestatea Sa Margareta, în vizită la Tulcea. Mulțumiri pentru cei care au acordat sprijin refugiaţilor din Ucraina

17 Mar 2022 1214

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv. Castelul Regal din Mamaia revine statului (MINUTA)

16 Mar 2022 1844

Crucea Roșie Română Majestatea Sa Margareta va efectua o vizită publică în judeţul Tulcea

15 Mar 2022 1659

Militarii români participanți la Ștafeta Veteranilor, primiți la Casa Regală

12 Nov 2021 1458

Vila Regală din Mamaia, la Curtea Supremă! Ultima decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție

29 Oct 2021 1765

#DobrogeaDigitală Pincus Șapira, bijutierul Casei Regale cu cel mai mare magazin din Constanța anului 1920

20 Jul 2021 3061

Casa Regală anunță deschiderea expoziției de la „Palatul Elisabeta”

02 Apr 2021 2990

Modificări în firma deținută de fostul principe Nicolae al României și soția sa, constănțeanca Alina-Maria

08 Dec 2020 2928