Mesaj din partea Alianței Națională pentru Restaurarea Monarhiei după decesul Regelui Mihai

Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei a transmis un mesaj de condoleanțe după decesul Regelui Mihai. 

”Astăzi, Naţiunea Română îşi plânge Regele. Mihai I a primit ungerea ca Rege al Românilor cu Sfântul şi Marele Mir în 6 septembrie 1940, iar, în Catedrala Patriarhală, a fost încoronat de Patriarhul Nicodim cu Coroana Regală. După 30 decembrie 1947, când a fost alungat din ţara sa de invadatorii Europei de Răsărit, Regele Mihai I a purtat în exil Regatul, Coroana şi Dinastia.
Dinastia a revenit în România după 50 de ani, când, la 30 decembrie 1997, Mihai I, Regele Românilor, a anunţat decizia ca prima sa fiică, Margareta, să-i succeadă în toate drepturile şi prerogativele regale. Coroana pe care a purtat-o timp de 67 de ani a dat-o mai departe fiicei sale, la 30 decembrie 2007, când a numit-o „Custode al Coroanei Române”. România nu revenise la ea însăşi. Şi încă nu a revenit.
O veche proclamaţie ne îndeamnă să strigăm: Regele a murit! Trăiască Regina!
Margareta devine Regina Românilor şi gardianul Regatului României Mari, care există acum ca o amintire dar şi ca o promisiune. Dorinţa şi speranţa Regelui Mihai I a fost ca fiica sa să fie înconjurată cu afecțiune și încredere, în același fel în care au fost înconjurate Reginele Elisabeta, Maria și Elena, şi cu aceeași afecțiune și speranță cu care a fost înconjurată, ca Regină neîncoronată, Ana a României.
Noi, monarhiştii români, suntem alături de Regina Margareta şi de întreaga Familie Regală în aceste clipe de tristeţe. Avem datoria, faţă de noi şi generaţiile viitoare, de a împlini testamentul Regelui Mihai I: "Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume."
Aşa să ne ajute Dumnezeu!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Celebrarea Zilei Marinei 2023 la București. Expoziții, spectacole și ceremonii

10 Aug 2023 1041

Caz revoltător! Bărbat prins de 10 ori la volan, fără permis. Ce spune Poliția

21 May 2023 1199

Doi copii au ajuns la spital după ce s-au jucat într-un leagăn destinat persoanelor cu dizabilităţi. Ce spun medicii

18 Apr 2023 1156

Se împlinesc 78 de ani de când în România a fost instaurat comunismul, regim abolit în urma Revoluției din 1989

06 Mar 2023 1207

In memoriam Krikor Zambaccian, armeanul care s-a dedicat artei și pe care a oferit-o

06 Feb 2023 1259

„Nu va curge sânge din cauza mea!” 30 decembrie 1947, ziua în care Regele Mihai a fost silit să abdice. Evenimentul a fost descris de dobrogeanul Pericle Martinescu

30 Dec 2022 1373

În urmă cu cinci ani avea loc înmormântarea Regelui Mihai I al României. Mărturisirile despre clipele petrecute pe litoralul românesc

16 Dec 2022 1275

Ultima dezbatere publică organizată de IICCMER în acest an, dedicată unui alt episod trist din istoria recentă a României

06 Dec 2022 1069

Cinci ani de la moartea regelui Mihai, ultimul monarh al României

05 Dec 2022 1458

Centenarul Încoronării (15 octombrie 1922) regelui Ferdinand și a reginei Maria ca suverani ai României Mari

17 Oct 2022 2341

Operațiunea „Davai ceas, davai palton“ în județul Constanța. August 1944 - mai 1946 (GALERIE FOTO)

27 Aug 2022 3985

Prosecco și persoanele stângace, celebrați azi. Evenimentele marcante ale zilei de 13 august, de-a lungul anilor

13 Aug 2022 1508

Perechea de stoperi cu care Farul Constanța a început campionatul. Ce a spus Hagi de evoluția celor doi (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2233

S-a lansat Albumul de fotografii "Bunicul meu Regele Mihai" de Nicolae al României. De unde fac parte fotografiile

04 Jun 2022 1387

LIVE VIDEO-TEXT Nicolae al României, prezent la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân” din Constanța (GALERIE FOTO)

10 May 2022 3103