Metro, Selgros, Mega Image şi Interex şi furnizorii lor, amenințați cu amenzi uriașe. Află de ce

Un număr de 26 de companii ar putea fi amendate de către Consiliul Concurenţei în urma investigaţiei de pe piaţa de retail care vizează contractele dintre Metro, Selgros, Mega Image şi Interex şi furnizorii lor, informează Mediafax.

  
"Direcţia de investigaţie a propus amendă pentru toate cele 26 de companii anchetate în acest caz. Decizia finală nu a fost luată, mă vizitează mulţi retaileri, audierea lor va avea loc pe 23 octombrie, iar Consiliul Concurenţei va lua o decizie finală în noiembrie", a declarat sâmbătă, preşedintele Consiliul Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

El a arătat că retailerii au semnat contracte cu furnizorii prin care aceştia din urmă se obligau ca, pe perioada unor promoţii, de genul "primeşti de 10 ori diferenţa dacă găseşti produsul în altă parte mai ieftin", să nu vândă produsul nimănui mai ieftin, notează Mediafax.

"Sper să avem câteva cazuri răsunătoare cu astfel de practici. Sunt convins că ţara e plină de astfel de înţelegeri, dar trebuie să dăm un semnal că această practică nu este acceptată. Până acum, simplul fapt că am deschis investigaţia i-a făcut să modifice practicile", a adăugat Chiriţoiu.

Consiliul Concurenţei a anunţat la începutul săptămânii că a finalizat investigaţia pe piaţa de retail care a vizat grupurile Metro, Rewe (Selgros Cash & Carry), Mega Image şi Interex şi furnizorii acestora, iar inspectorii recomandă sancţionarea companiilor investigate, amenzile potrivit legii ajungând la 2-4% din cifra de afaceri.

Amenzile în acest caz ar putea ajunge la câteva zeci de milioane de euro, în condiţiile în care doar grupurile de retail au afaceri care depăşeşc două miliarde de euro.

"Doar Metro are afaceri de circa 1 miliard de euro, deci amenzile aplicate vor fi mari. Nu vor depăşi pe cele aplicate benzinarilor, dar vor fi mari", a explicat Chiriţoiu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.