Mii de germani au protestat faţă de venirea imigranţilor extracomunitari

Mii de persoane au protestat, luni, în oraşul german Dresda, faţă de afluxul masiv de extracomunitari, în contextul în care Guvernul Angela Merkel a avut o poziţie flexibilă faţă de sosirea imigranţilor, relatează site-ul cotidianului Le Point. Mitingul a fost organizat în Piaţa Neumarkt, în centrul oraşului Dresda, la apelul mişcării islamofobe Pediga (Patrioţi Europeni contra Islamizării Occidentului).
 
Manifestanţii, în principal bărbaţi, au afişat pancarte antirefugiaţi şi steaguri ale Germaniei. "Avem dreptul să păstrăm patria şi cultura noastră germană. Musulmanii trebuie să părăsească Germania, cu excepţia refugiaţilor de război", a declarat unul dintre manifestanţi, Uwe Friedrich, în vârstă de 46 de ani.
 
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a îndemnat sâmbătă statele europene să intensifice măsurile pentru protejarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, în contextul în care s-a expus criticilor privind flexibilitatea faţă de imigraţie. Potrivit revistei Bild, în Germania ar urma să ajungă 1,5 milioane de extracomunitari în 2015. Estimările au fost infirmate de Guvernul de la Berlin.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cancelarul federal german Scholz denunţă ferm planurile extremiştilor de dreapta de repatriere a imigranţilor

11 Jan 2024 763

Inspectoratul General pentru Imigrări Cetățeni străini depistați la lucru, fără forme legale

27 Sep 2023 937

Infracțiunile străinilor în România din prima parte a anului 2023! Datele furnizate de autoritățile de imigrări

26 Jul 2023 737

Sute de străini au fost escortați din România în prima jumătate a anului! De unde vin cei mai mulți străini?

25 Jul 2023 626

Inspectoratul General pentru Imigrări anunță Gradul de ocupare al centrelor de cazare pentru imigranți este în scădere

19 Jul 2023 750

Sute de străini din Asia comit infracțiuni în România! Amenzi de peste 200.000 de lei aplicate în ultimele 24 de ore

19 Jul 2023 1027

Poliția de Frontieră Peste 4,5 milioane de ucraineni au imigrat în România de când a început războiul!

05 Jul 2023 825

Peste 80 de persoane descoperie pe o ambarcaţiune suspectă de migraţie ilegală

19 Aug 2022 1057

Care au fost cele mai tranzitate frontiere ale României în ultimele 24 de ore

13 Feb 2022 1270

Transfugi irakieni și turci prinși la Negru Vodă când încercau să treacă ilegal frontiera

02 Dec 2020 1614

Mai mulţi cetățeni marocani și libieni, ascunşi pe saşiul unor autovehicule, depistaţi de Poliţia de Frontieră

22 Nov 2020 1932

Cetățeni marocani, prinși de polițiștii de frontieră constănțeni după ce au intrat ilegal în țară

19 Nov 2020 1811

Mai mulți imigranți turci, îndepărtați sub escortă de pe teritoriul României

19 Nov 2020 1693

Nădlac 25 de cetăţeni străini, depistaţi ascunşi într-un automarfar

19 Sep 2020 2223

Mai mulţi migranţi ascunşi într-o autoutilitară au fost descoperiţi de Poliţia de Frontieră de la Nădlac (galerie foto)

26 Oct 2019 2263