Militarii şi veteranii de război, scutiţi de plata unor taxe şi impozite

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat, astăzi, că veteranii de război și militarii care au participat la acțiuni militare în afara țării sunt scutiți de la plata impozitului pe clădiri, pe terenuri, pe mijloacele de transport, pentru bunurile aflate în proprietate sau coproprietate.

Cu alte cuvinte, din informarea emisă de MFP, veteranii de război, văduvele de război și văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război, persoanele persecutate din motive politice, cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cadrele militare care au participat la acțiuni militare în afara țării sunt în continuare scutiți de la plata impozitului pe clădiri, pe terenuri, pe mijloacele de transport, pentru bunurile aflate în proprietate sau coproprietate, scrie agerpres.ro

"Actualul Cod Fiscal, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, elaborat de Guvernul anterior și dezbătut mai bine de jumătate de an în Parlament prevede că impozitul se aplică pe cota-parte din proprietate. Asta înseamnă că scutirea de impozit privește doar cota-parte ce revine categoriilor mai sus menționate, nu și cea deținută de soție, copil, rudă etc. Actualul Guvern, prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 cu modificările și completările ulterioare, a clarificat noțiunea bunurilor aflate în coproprietate pentru care se acordă scutire de impozit, nu a venit cu modificări care să elimine drepturi, facilități fiscale sau să impună alte taxe și impozite. Primul termen de plată pentru impozitul pe clădiri, pe terenuri și pe mijloacele de transport datorate de orice contribuabil a fost 30 iunie 2016", arată comunicatul Ministerului Finanţelor Publice.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, la judecată cu Direcția Finanțelor Publice. Creanțe de peste 70.000 lei

12 Mar 2024 637

Bunurile societății One Star Security SRL, scoase la licitatie de AJFP Constanța (DOCUMENT)

10 Mar 2024 1235

Bunuri estimate la peste 19 milioane de lei Zeci de locomotive ale CFR Marfă SA, scoase la mezat de AJFP Constanța (DOCUMENT)

09 Mar 2024 4179

Trei terenuri deținute de Primăria Cogealac, scoase la licitație de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

26 Feb 2024 739

Curtea de Apel reduce drastic daunele morale pentru un polițist din Constanța! Cu recurs (MINUTA)

19 Feb 2024 692

Magistrații Curții de Apel Constanța au amânat pronunțarea CN APM SA, la judecată cu mai multe instituții, printre care Ministerul Finanţelor Publice și ANAF

18 Feb 2024 558

Un teren deținut de Green Garden Art Fast SRL, scos la licitație de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

14 Feb 2024 804

Un bun deținut de Speed Terrra Trans SRL, scos la licitație de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 783

Un teren agricol, deținut de Revargo Agricultură SRL, scos la mezat de ANAF Constanța (DOCUMENT)

12 Feb 2024 739

Grupul de Fermieri Delta Dunării Cooperativa Agricolă Băneasa rămâne fără două silozuri. Licitație la ANAF Constanța (DOCUMENT)

04 Feb 2024 740

La a doua strigare ANAF Constanța vinde bunurile firmei Raluca Patisero & Bakery (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1456

Un polițist din Constanța, pe cale să primească daune morale de 20.000 de euro! Nemulțumiri

30 Nov 2023 951

Afacerist din Constanța cere în instanță daune morale de jumătate de milion de euro! Curtea de Apel deschide mâine cazul

26 Nov 2023 936

Termenul de depunere al declarațiilor contabile semestriale se apropie de sfârșit. Avertizările autorităților

11 Aug 2023 1021

Apele Române pierd un teren recuperat de Primăria Constanța de la Holland Development Group. Cheltuieli impresionante

20 May 2023 1725