Ministerul Educaţiei a publicat modele de teste pentru Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a postat vineri, 28 martie, pe pagina sa de internet, modele de teste pentru Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, în anul şcolar 2013-2014.

Testele au fost elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în conformitate cu reglementările legale în vigoare. În anul şcolar în curs, aceste evaluări se vor desfăşura, în două sesiuni, în luna mai.

Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a constă în administrarea a trei teste vizând evaluarea competenţelor de receptare a mesajelor citite, evaluarea competenţelor de producere a mesajelor scrise şi evaluarea competenţelor de matematică.

Elevii care au urmat cursurile clasei a II-a în limba maternă vor susţine, pe lângă testele la limba română şi matematică, încă două probe în care le vor fi evaluate competenţele de receptare a mesajelor citite şi competenţele de producere a mesajelor scrise (ambele în limba maternă).
În cadrul evaluării la clasa a II-a, testul de evaluare a competenţelor de receptare a mesajelor citite şi testul de evaluare a competenţelor de producere a mesajelor scrise se desfăşoară în aceeaşi zi, cu o pauză de 10 minute între ele.

Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a IV-apresupune un test pentru evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba română şi un test pentru evaluarea competenţelor de matematică. Pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, care studiază după un curriculum în limba maternă, se administrează şi un test de evaluare a înţelegerii textului scris în limba maternă.

Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a VI-aconstă în susţinerea unui test pentruevaluarea unor competenţe specifice ariei curriculare „Limbă şi comunicare", respectiv a unui test pentru evaluarea unor competenţe specifice ariei curriculare „Matematică şi Ştiinţe ale naturii".Fiecare test este elaborat pentru a putea fi rezolvat în 25 de minute la clasa a II-a şi în 60 de minute la clasele a IV-a şi a VI-a.

În urma administrării testelor pentru evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a, a competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a, respectiv a evaluării elevilor la finalul clasei a VI-a, elevilor nu li se vor acorda note sau calificative, iar rezultatele obţinute nu se înregistrează în catalogul clasei. Acestea sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ, prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune, precum şi pentru informarea părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

După administrarea testelor la clasa a IV-a se realizează eşantionarea unităţilor de învăţământ din învăţământul de stat şi particular din întreaga ţară, evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a fiind o evaluare standardizată şi având ca scop furnizarea datelor şi a dovezilor necesare pentru diagnoza sistemului de învăţământ la nivel primar.



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Educației Proiect de modificare Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023

25 Mar 2024 539

Ministerul Educației a pus în consultare un proiect privind mobilitatea academică a studenților

22 Mar 2024 389

Ministerul Educației Proiectul de ordin privind aprobarea indicatorilor de eficiență și de impact ai programului „Masă sănătoasă”, în consultare publică

15 Mar 2024 439

Ministerul Educației, anunț de ultim moment despre procedura de distribuție aleatorie a antepreșcolarilor/ preșcolarilor/elevilor în formațiunile de studiu

13 Mar 2024 566

Ministerul Educației Lista unităților școlare din Constanța care au în uz câte o clădire încadrată în clasele de risc seismic (DOCUMENT)

08 Mar 2024 1284

Iată câți elevi au fost prezenți la ultima probă scrisă de simulare a examenului de bacalaureat

07 Mar 2024 574

Lista unităților de învățământ care au în uz câte o clădire încadrată în clasa I de risc seismic, publicată de Ministrul Educației

07 Mar 2024 538

Ministerul Educației a dispus efectuarea unei cercetări în cazul abuzului sexual asupra unui elev de la școala din București

05 Mar 2024 424

Ministerul Educației Informare privind simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat (2024)

02 Mar 2024 640

Universitatea „Ovidius” din Constanța, vicecampioană la Campionatul Național Universitar de Atletism 2024 (GALERIE FOTO)

28 Feb 2024 757

Ministerul Educației Diplomele românești obținute înainte de 1 ianaurie 2007 de asistenții medicali generaliști, recunoscute în UE

14 Feb 2024 570

Calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2024-2025, publicat de ministerul Educației. Iată de când pot fi depuse cererile

13 Feb 2024 1025

Proiect privind înscrierea în clasa a IX-a a elevilor premiaţi la olimpiade, pus în consultare de Ministerul Educaţiei

13 Feb 2024 637

Te înscrii în clasa a IX-a? Ministerul Educației lansează în consultare publică un proiect!

12 Feb 2024 651

Proiect al Ministerului Educației Metodologie și calendar de înscriere a copiilor în învățământul primar (GALERIE FOTO)

09 Feb 2024 703