Ministerul Energiei „Noul Guvern va decide cum va continua proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă”

Imagini pentru reactoarelor 3 și 4 de la CernavodăNoul Guvern va fi cel care va decide pașii de urmat în ceea ce privește proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, în condițiile în care, pentru finalizarea acestui proiect, este nevoie de un acord între statul român și cel chinez, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.

Pe data de 17 octombrie, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Nuclearelectrica a decis prelungirea până la 20 decembrie a negocierilor cu chinezii de la CGN pentru realizarea reactoarelor.

„În prezent, în cadrul Comisiei reprezentând interesele părții române, negocierile aferente ultimei etape a Procedurii de Selecție care vizau Acordul Investitorilor și Actul Constitutiv ale noii companii de proiect au condus la stabilirea unor aspecte clare în ceea ce privește atribuțiile și responsabilitățile companiilor implicate, SNN și China General Nuclear Power Corporation ('CGN')", se arată în comunicat.

Având în vedere complexitatea proiectului și angajamentul statului român pe termen lung, aspectele stabilite ca urmare a derulării negocierilor trebuie concretizate prin decizii asumate la nivelul instituțiilor statului român, au explicat reprezentanții ministerului.

„Implicarea și asumarea instituțiilor statului român trebuie realizată la nivel contractual, inclusiv prin semnarea unui acord între cele două state implicate în derularea proiectului și prin mandatarea companiilor implicate în derularea etapelor următoare. Considerăm că abordarea cea mai corectă este să permitem noului guvern o analiză privind deciziile în ceea ce privește rezultatul negocierilor și pașii de urmat", se mai precizează în comunicat.

În luna mai a acestui an, Consiliul Suprem de Apărare a țării a stabilit că proiectul unităților 3 și 4 de la Cernavodă reprezintă un proiect prioritar de investiții pentru România.

La mijlocul lunii octombrie, Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica, declara pentru AGERPRES că negocierile cu compania chineză sunt pe ultima sută de metri, însă mai sunt câteva aspecte de clarificat în legătură cu rolul statului român în acest proiect.

Guvernul a aprobat la începutul acestui an o scrisoare-suport prin care certifică faptul că proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă este unul strategic prioritar pentru România și care poate fi implementat doar cu sprijinul statului, declarase Lulache, într-o conferință de presă care a avut loc în luna mai.

„Avem o procedură de negociere în plină desfășurare cu partenerul chinez. Pot să vă jur că sunt în plină desfășurare. Jumătate din timpul nostru fizic este alocat acestui proiect. Suntem implicați într-o comisie de negociere, iar în această comisie de negociere sunt și reprezentanți ai statului. Negociem zi de zi și avansăm în acest proiect, în care suntem într-o ultimă etapă", a precizat Lulache.

Ea a arătat că scrisoarea conține inclusiv schemele de sprijin care pot fi acordate acestui proiect.


„Guvernul a emis o scrisoare-suport, ca parte din acest întreg mecanism și care în principiu spune următoarele: România este conștientă că acest proiect se poate dezvolta doar cu implicarea și sprijinul statului român, statul român consideră acest proiect un proiect strategic prioritar și descrie o serie de mecanisme de sprijin pe care să le analizeze și să le acorde pentru dezvoltarea proiectului. Parte din aceste mecanisme de sprijin sunt implementarea mecanismului contractelor pentru diferență, o serie de facilități fiscale eventual, garanții de stat pentru finanțarea proiectului", a susținut oficialul Nuclearelectrica.

Lulache a mai spus că o parte din aceste mecanisme de sprijin reprezintă ajutoare de stat și vor trebui aprobate de către Comisia Europeană.

„Evident, toate aceste mecanisme vor fi asigurate în anumite condiții. De exemplu, pentru implementarea mecanismului contractelor pentru diferență, suntem conștienți că va trebui să trecem printr-un proces de negociere și analiză cu Comisia Europeană și că trebuie ca acest mecanism să facă față mai multor teste, inclusiv celor a ajutoarelor de stat. Și atunci, acordarea acestora este condiționată de parcurgerea cu succes a acestor etape", a adăugat Lulache.

Pe 9 noiembrie 2015, reprezentanții Nuclearelectrica și China General Nuclear Power Corporation (CGN) au semnat Memorandumul de Înțelegere privind dezvoltarea, construcția, operarea și dezafectarea unităților 3 și 4 ale centralei nuclearo-electrice Cernavodă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 748

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, continuă să fie ținta deepfake-urilor

17 Apr 2024 527

Producție de energie în largul Mării Negre Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților

09 Apr 2024 518

Cumpărări directe Constanța Partener Construct General SRL a bătut palma cu Midia Green Energy SA din Năvodari. Contract de peste 850.000 lei (DOCUMENTE)

04 Apr 2024 707

Răspuns pozitiv de la APM Constanța Rompetrol Rafinare SA poate transforma un cazan cu circulație naturală în cazan cu circulație forțată multiplă

31 Mar 2024 504

OIL Terminal SA investește în Portul Constanța. Compania va construi un rezervor în vecinătatea Danei 67

29 Mar 2024 519

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

28 Mar 2024 551

Acţionarii Rompetrol Rafinare SA, convocați în Adunare Generală Ordinară! Pe ordinea de zi sunt zece subiecte

26 Mar 2024 682

Modificarea OUG ce prevede plafonarea prețurilor la energie, în dezbatere publică. Ce propune Ministerul Energiei

15 Mar 2024 516

OIL Terminal SA desființează mai multe imobile de pe strada Caraiman din Constanța

07 Mar 2024 841

Investiții pe Platforma Rompetrol Rafinare în interiorul instalației de Hidrofinare Petrol Reactor

06 Mar 2024 871

OIL Terminal SA Constanța va moderniza un rezervor și instalația de încărcare păcură în cisterne

01 Mar 2024 554

Compania Rețele Electrice Dobrogea atrage noi finanțări europene, de 140 milioane lei, pentru investiții în rețele

14 Feb 2024 649

Oil Terminal SA Constanța caută firmă pentru demolarea rezervoarelor din parc Medeea

13 Feb 2024 752

Curtea de Apel Constanța Rompetrol Rafinare câștigă, pe fond, procesul cu Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

06 Feb 2024 525