Ministerul Sănătății anunță că va duce o politică fermă în privința prețurilor medicamentelor

Ministerul Sănătății va duce o politică fermă în privința prețurilor medicamentelor, în favoarea pacienților și a bugetului asigurărilor sociale de sănătate, afirmă reprezentanții MS.
 
Precizarea Ministerului Sănătății vine în urma unei interpelări a deputatului PSD Neviser Zaharcu privind controlul prețurilor la medicamente.
 
"Misiunea principală a Ministerului Sănătății este să asigure accesul pacienților români la tratament. De aceea, politica de prețuri trebuie să fie una predictibilă și sustenabilă, astfel încât pacienții să nu aibă de suferit, iar medicamentele necesare lor să se găsească tot timpul în farmacii și spitale. După cum probabil știți, prețurile medicamentelor din România sunt stabilite în funcție de prețul cel mai mic din 12 state europene", arată Ministerul Sănătății.
 
Reprezentanții ministerului admit că în perioada 2009 — 2015 s-au înregistrat în mai multe cazuri diferențe între prețurile la unele medicamente din România și din alte state europene, care nu au fost întotdeauna în beneficiul țării noastre.
 
"Dumneavoastră precizați că bugetul asigurărilor de sănătate ar fi fost prejudiciat cu 2 milioane de euro, deoarece medicamentul Plavix a avut un preț aprobat de 51,75 de euro (preț CIP). În realitate, prețul pe care dumneavoastră vă bazați argumentația este cel din 2008, deci de acum 8 ani. Prețul acestui medicament este, în septembrie 2016, de 7,00 euro. Într-adevăr, în perioada 2009 — 2015, s-au înregistrat în mai multe cazuri diferențe între prețurile din România și din alte state europene, diferențe care nu au fost întotdeauna în beneficiul României. Există în acest sens mai multe analize ale Curții de Conturi a României", afirmă reprezentanții Ministerului Sănătății pe pagina de Facebook, ca răspuns la interpelarea deputatului.
 
Deputatul PSD Tulcea Neviser Zaharcu i-a cerut ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, printr-o interpelare parlamentară, să se preocupe mai mult de controlul prețurilor medicamentelor.
 
"Deoarece au fost prezentate informații care susțin existența unor diferențe semnificative de preț între medicamente similare comercializate în România și medicamente comercializate în celelalte state comunitare, specialiștii farmaciști vă sesizează cu privire la practicarea la nivel național a unor prețuri dezavantajoase la medicamentele compensate, cu un impact direct asupra bugetului asigurărilor sociale de sănătate. Spre exemplu, oamenii din sistem au sugerat cazul medicamentului Plavix, care a avut într-un an vânzări de 12,7 milioane de euro, conform studiilor efectuate pe piața farmaceutică din România, produsul având un preț aprobat de 51,75 euro (preț CIP), în comparație cu prețul practicat în Italia, de 42,46 euro. Numai în cazul comercializării acestui medicament prejudiciul adus bugetului de stat a fost de peste 2 milioane de euro", a subliniat parlamentarul tulcean.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

adevar

01 Oct, 2016 18:57

COSTUL medicamentelor e ULTIMUL LUCRU ca importanta. PRIMUL LUCRU e STRUCTURA SISTEMULUI. Omul adecvat la locul adecvat. In Romania e haos si atat. In medicina face oricine orice, se pun diagnostice aiurea, se dau tratamente aiurea, se interneaza la plezneala. NU se dau concursuri. Medicamentele se arunca aiurea. Se stie ca in Romania se fac multiple analize fara sa fie nevoie. EXCEPTIA. lui IOAN GURY PASCU nu i s a facut EKG. EXACT atac de panica mai putea fi spus, bataie de joc la adresa lui.

Articole asemanatoare

1.914 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, la nivel național

06 Feb 2024 492

500 de milioane de lei aprobate pentru digitalizarea sistemului medical din România

06 Feb 2024 493

Intensitate a activității gripale. Avertizarea Ministerului Sănătății

01 Feb 2024 711

Guvern Reuniune de lucru pe teme din domeniul sănătății și asistenței sociale

23 Jan 2024 668

Ce se întâmplă cu eliberarea antibioticelor? Informații noi de la Ministerul Sănătății!

22 Jan 2024 854

Ministerul Sănătății Pacienții diagnosticați cu COVID-19 nu vor mai fi monitorizați după externare sau după încetarea perioadei de izolare

17 Jan 2024 767

Ministerul Sănătății Peste 2.000 cazuri noi înregistrate de persoane infectate cu COVID

16 Jan 2024 597

Termenele pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare, reduse de la 100 la 35 de zile. Anunțul lui Rafila (DOCUMENT)

15 Jan 2024 873

Anunț important al Ministerului Sănătății! Vizate, vaccinurile

12 Jan 2024 619

Peste 7600 de posturi vacante în domeniul sănătații și asistenței sociale

11 Jan 2024 683

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 859

Șase palestinieni au fost uciși în urma unui atac aerian israelian, în Cisiordania

07 Jan 2024 535

Ministerul Sănătății În România nu este epidemie de gripă în acest moment

05 Jan 2024 843

Ministerul Sănătății Situația COVID-19, în intervalul 11 - 17 decembrie 2023

19 Dec 2023 855

Ministerul Sănătății 1411 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, în ultima săptâmână

28 Nov 2023 841