Ministerul Sănătăţii propune şapte centre regionale de urgenţă

Ministerul Sănătăţii propune formarea a şapte centre regionale de urgenţă, la Târgu Mureş, Constanţa, Bucureşti, Cluj, Craiova, Timişoara, Iaşi, în ultimele cinci urmând să funcţioneze entităţi interspitaliceşti cu toate specialităţile chirurgicale şi medicale, potrivit unui proiect de ordin.

Centrele regionale din Târgu Mureş şi Constanţa sunt reprezentate, practic, de spitalele clinice judeţene de urgenţă din cele două oraşe, încadrate în categoria spitalelor clinice regionale de urgenţă cu nivel de competenţă I A, tot prin proiectul de ordin lansat luni în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii (MS).

"Asta înseamnă că spitalele din Târgu Mureş şi Constanţa au ajuns foarte aproape de cel mai înalt nivel al asistenţei medicale de urgenţă, aşa cum este definit prin ordin de ministru", a explicat, pentru MEDIAFAX, dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Spitalul regional de urgenţă cu nivel de competenţă I A este, potrivit Ordinului 1764/2006, spitalul clinic (universitar) care asigură primirea, investigarea şi tratamentul definitiv tuturor categoriilor de urgenţe critice traumatice, chirurgicale, cardiovasculare, neurologice şi neonatologice, inclusiv în cazul arsurilor. Pe lângă asigurarea asistenţei de urgenţă la nivel regional, acest tip de spital are rolul unui spital clinic judeţean de urgenţă în judeţul în care se află, iar în Capitală un astfel de spital are rolul unui spital municipal de urgenţă. Spitalele din această categorie sunt, de regulă, spitale primitoare de pacienţi aflaţi în stare critică, în mod excepţional fiind necesar transferul unor pacienţi către o altă unitate sanitară, pentru efectuarea tratamentului definitiv.

În centrele regionale Bucureşti, Cluj, Craiova, Timişoara şi Iaşi ar urma să funcţioneze unităţi funcţionale regionale de urgenţă cu nivel de competenţă I A.

"Se definesc unităţile funcţionale de urgenţă ca entităţi interspitaliceşti care îndeplinesc temporar, rolul de spitale regionale de urgenţă cu nivel de competenţă I A", se arată în referatul de aprobare a proiectului de ordin.

Potrivit proiectului, unităţile funcţionale regionale vor îndeplini, temporar, rolul de spitale regionale de urgenţă cu nivel de competenţă I A, "până la construirea unor spitale noi sau până la atingerea nivelului de dezvoltare pentru actualele unităţi spitaliceşti care să permită respectarea integrală a prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1764 / 2006 privind aprobarea criteriilor de clasificare a spitalelor de urgenţă locale, judeţene şi regionale".
Centrul Regional de Urgenţă Bucureşti va avea două unităţile funcţionale.

În Unitatea funcţională regională de Urgenţă Bucureşti 1, cu clasificare provizorie, activitatea în cazul bolnavilor în stare critică va fi coordonată operativ de Spitalul Clinic de Urgenţă, care va colabora, în baza unui protocol, cu structurile implicate în asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi terapie intensivă din cadrul Spitalului de Copii

"Grigore Alexandrescu", Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. A. Rusescu", Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. dr. D. Teodorescu" şi Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL "Prof. dr. D. Hociotă".

În a doua unitate funcţională din Capitală, activitatea în cazul bolnavilor în stare critică va fi coordonată operativ de Spitalul Universitar de Urgenţă (Municipal), care va colabora cu structurile implicate în asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi terapie intensivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie" şi Centrului Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare "Acad. Vasile Cândea".

În judeţul Cluj, centrul regional va avea o singură unitate funcţională de urgenţă, în care activitatea va fi coordonată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, acesta urmând să coopereze cu structurile implicate în asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi terapie intensivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, Institutului Inimii de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "N. Stăncioiu" Cluj-Napoca, Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie "Leon Daniello" Cluj-Napoca şi Institutului Regional de Gastroenterologie-Hepatologie "Prof. Dr. O. Fodor" Cluj-Napoca.

La Craiova, centrul regional va avea, de asemenea, o singură unitate funcţională de urgenţă, în care activitatea va fi coordonată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, care va colabora cu structurile implicate în asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi terapie intensivă din Centrul de Cardiologie Craiova.

O singură unitate funcţională de urgenţă va funcţiona şi în cadrul Centrului Regional de Urgenţă Iaşi. Aici, activitatea va fi coordonată de Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă "Sf. Spiridon", care va colabora cu structurile implicate în asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi terapie intensivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" Iaşi, Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N. Oblu" Iaşi, Institutului de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. G. I. M. Georgescu" Iaşi şi Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi.

Centrul Regional de Urgenţă Timişoara va fi alcătuit, de asemenea, dintr-o singură unitate funcţională, în care, potrivit proiectului de ordin, activitatea va fi coordonată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, care va colabora cu structurile implicate în asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi terapie intensivă din Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "L. Ţurcanu", Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara şi Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara.

Prin acelaşi proiect de ordin, 18 spitale din Capitală şi din Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi sunt încadrate în categoria spitalelor clinice regionale de urgenţă cu nivel de competenţă I B (monospecialitate). Acestea sunt: Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C.C. Iliescu", Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu", Spitalul Clinic de Urgenţă - Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie", Institutul National de Boli Infectioase "Prof. dr. M. Balş", Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni", Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. A. Rusescu", Spitalul Clinic "Filantropia", Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. P. Sârbu", Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare - toate din Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii şi Institutul Inimii de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "N. Stăncioiu" - ambele din Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "L. Turcanu" şi Institutul de Boli Cardiovasculare - din Timişoara, Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N. Oblu", Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria", Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. G.I.M. Georgescu" şi Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Cuza Vodă" - toate patru din Iaşi.

Sursa: realitatea.net


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunță deblocarea programului Casa Verde panouri fotovoltaice 2023

28 Feb 2024 605

Miza – penalități Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu SA Constanța cheamă în instanță Ministerul Transporturilor

15 Feb 2024 717

Luni, 5 februarie, examenul de simularea evaluării naționale al elevilor de clasa a a VIII-a. În județul Constanța, 6538 de elevi înscriși

04 Feb 2024 904

Deputatul USR, Stelian Ion, a solicitat Ministerului Culturii clasarea Grădinii Palatului Reginei Maria din Mamaia, Constanța

31 Jan 2024 623

Fermierii care protestează în stradă au început negocierile cu ministrul Agriculturii!

18 Jan 2024 604

Dialogul cu fermierii s-a încheiat cu un proces verbal. Anunțul ministrului de resort, Florin Barbu

13 Jan 2024 781

Oficial! DNA Constanța îl trimite în judecată pe Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor (DOCUMENTE)

28 Dec 2023 1144

Tribunalul București, termen în dosarul lui Petre Neacșa, fost director în Ministerul Transporturilor, trimis în judecată de DNA Constanța

22 Nov 2023 848

Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor vine la Constanța

10 Nov 2023 773

Ministrul Educației, Ligia Deca, a vorbit despre o posibilă candidatură a sa la alegerile europarlamentare din 2024. Iată ce spune aceasta

03 Nov 2023 754

Guvernul a aprobat noile valori ale salariului minim în construcţii, agricultură şi industria alimentară

31 Oct 2023 951

Guvernul RomânieiORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru domeniile construcții, sector agricol și industria alimentară

31 Oct 2023 616

Case, terenuri, ceasuri și bijuterii Ce avere are Iorga Dragoș, director în Ministerul Investițiilor, care ar fi cercetat de procurorii DNA Constanța (DOCUMENTE)

27 Oct 2023 1877

Dragoș Iorga - surse DNA Constanța, percheziție la un director din Ministerul Investițiilor! Iată câți bani au fost găsiți

27 Oct 2023 1838

DGA Măsuri preventive într-o cauză penală

13 Oct 2023 584