Ministrul Apărării, întâlnire importantă cu ambasadorul SUA, Hans Klemm


Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel-Beniamin Leş, l-a primit vineri, 27 ianuarie, la sediul ministerului, pe ambasadorul SUA Hans Klemm.


În cadrul acestei prime întrevederi, cei doi oficiali au abordat teme de actualitate privind evoluţiile din mediul de securitate regional şi din cel internaţional, precum şi direcţiile de intensificare a cooperării în domeniul apărării, în plan bilateral şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Ministrul Leş a prezentat priorităţile strategice ale Guvernului în domeniul apărării şi securităţii, centrate pe angajamentul de asigurare a doi la sută din PIB pentru apărare şi a punctat importanţa pe care România o acordă dezvoltării Parteneriatului Strategic cu SUA. Ministrul apărării naționale a apreciat angajamentul solid al Statelor Unite şi prezenţa trupelor americane pe teritoriul naţional, subliniind că implicarea SUA este esenţială pentru întărirea apărării şi descurajării împotriva tuturor ameninţărilor şi riscurilor la adresa securităţii europene, în mod special a celor din flancul estic al Alianţei.

Gabriel-Beniamin Leş a prezentat stadiul implementării deciziilor adoptate la Summit-ul NATO de la Varşovia, cu accent pe realizarea prezenţei înaintate a NATO pe flancul estic, insistând asupra importanţei intensificării eforturilor pentru implementarea eficientă şi la termenele agreate a deciziilor din acest domeniu. În context, a fost reiterată importanţa Mării Negre pentru întreaga securitate şi stabilitate euro-atlantică.

Ambasadorul Klemm a mulţumit pentru contribuţia esenţială a României la securitatea regională şi internaţională, cu evidenţierea eforturilor operaţionale ale forţelor armate române în Afganistan, Irak şi celelalte teatre de operaţii. Ambasadorul a reiterat angajamentul solid al autorităţilor de la Washington pentru consolidarea dimensiunii de apărare a Parteneriatului Strategic, având ca rezultat creşterea prezenţei forţelor americane în regiune şi intensificarea programelor bilaterale pe linia pregătirii şi exerciţiilor.

Sursa foto: mapn.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hans Klemm a părăsit România. Ultimul său mesaj

14 Dec 2019 2169

Klaus Iohannis l-a decorat pe ambasadorul SUA la București, la finalizarea mandatului acestuia

10 Dec 2019 1834

#sărbătoreşteDobrogea141 Ambasadorul SUA, Hans Klemm, fosta handbalistă Elena Frîncu, directorul Aeroportului M. Kogălniceanu, Bogdan Artagea, şi directorul Bibliotecii Judeţene Constanţa, Corina Apostoleanu, mesaje de Ziua Dobrogei

22 Nov 2019 4164

Întâlnirea ministrului apărării naţionale cu ambasadorul SUA la București "Demersul nostru va asigura predictibilitate în derularea programelor de înzestrare "

14 Nov 2019 1471

Ludovic Orban, întrevedere la Palatul Victoria „Guvernul României susține întărirea și dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu SUA”

08 Nov 2019 2022

Discursul ambasadorului SUA, Hans Klemm, cu ocazia Zilei Independenţei

05 Jul 2019 2030

Recepție organizată de Ambasada SUA la București cu ocazia Zilei Independenței. Ce mesaje au fost transmise (galerie foto)

04 Jul 2019 2226

Interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanța de Hans Klemm, ambasadorul SUA - „România se bucură de o mulțime de oportunități și resurse, cea mai importantă fiind chiar oamenii săi“

04 Jul 2019 5595

Constanța Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, prezent la Universitatea “Ovidius”

27 Jun 2019 2168

Șeful Statului Major al Apărării, întrevedere cu secretarul de stat pentru Forțele Terestre ale SUA, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu

03 Jun 2019 1863

Viorica Dăncilă, întrevedere cu ambasadorul SUA la București, Hans Klemm

11 Mar 2019 1900

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, întrevedere cu ambasadorul SUA, Hans Klemm

07 Feb 2019 1987

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm Mihnea Constantinescu a fost un diplomat desăvârșit și un susținător al Parteneriatului Strategic SUA-România

18 Nov 2018 2075

Episcopul Tulcii, față în față cu Ambasadorul SUA în România

03 Nov 2018 2451

Tulcea. Ambasadorul Hans Klemm a inaugurat Raftul American la Biblioteca Județeană "Panait Cerna"

30 Oct 2018 2516