Stiri calde

Ministrul Apărării Nu avem probleme cu plata drepturilor salariale pentru Armata Română. Toată lumea își primeşte la timp banii

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a afirmat, astăzi, că nu există "niciun motiv de îngrijorare" cu privire la plata drepturilor salariale pentru Armata Română, precizând că toată lumea o să își primească la timp banii.
 
"Am văzut că se fac tot felul de speculații zilele acestea. (...) Nu, nu avem probleme cu plata drepturilor salariale pentru Armata Română. Suntem în grafic, toată lumea o să își primească la timp drepturile salariale. (...) Suntem în grafic cu toate aceste drepturi, repet nu e niciun fel de motiv de îngrijorare", a declarat Fifor, după ce a participat la Bucharest Forum.
 
Potrivit ministrului Apărării, s-a încercat și realizarea unei "ordonări" în anumite sporuri.
 
"Am încercat să facem și o ordonare, să zicem, în anumite sporuri, astfel încât să încercăm să aducem lucrurile la nivelul optim de salarizare. A fost o discuție pe un spor de până la 30%, care să se acorde militarilor români. Există un ordin al ministrului în sensul acesta. Cu data de 15, militarii români primesc inclusiv acest spor de până la 30%", a precizat Fifor.
 
Citeste şi: Ministerul Apărării a dat publicităţii Iată ce salarii încasează militarii români!​

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

fara nume

07 Oct, 2017 23:29

Nu si SGP, ei nu vor primii nimic. Cum este posibil așa ceva? Nu mâncăm toți cu aceeași gura!

Articole asemanatoare

#sărbătoreșteDobrogea Dobrogea - țara lui Dobrotici

22 Nov 2017 1564

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul inspectorului-șef al IJJ Constanța, col. Constantin Dima, și al comandantului GJM Constanța, lt.-col. Mihai Daniel Ferencz

12 Nov 2017 1313

Preotul militar Constantin Sădeanu din Constanţa, prizonier în Primul Război Mondial (galerie foto)

11 Nov 2017 1494

Ziua Artileriei Române. Istoric. Unde avem în județul Constanța unitate militară de profil. Cine este comandant. O stradă din Constanța are numele acestei arme

10 Nov 2017 1629

Ziua Armatei Române 2017. Ce manifestări se vor desfășura cu prilejul evenimentului

19 Oct 2017 1425

#scrieDobrogea La drum prin trecutul românesc al Dobrogei (galerie foto)

02 Oct 2017 2396

Oana Nuţă pe pagina de Facebook Militarii dau mâna cu moartea când pleacă în misiune de luptă. Armata între calitatea dungii de la vipuşcă şi ţinutele cârpite! (document)

04 Jul 2017 8415

Când va fi înmormântat, și unde, generalul Adrian Soci, fostul comandant al Brigăzii 9 Mecanizată Mărășești. Date neștiute din CV

18 Apr 2017 31714

Programe de înzestrare a Armatei Române. În ce se va investi

30 Mar 2017 2214

Dragnea susține abrogarea hotărârii de guvern privind achiziția de corvete. Actul normativ fusese publicat la finele anului trecut

23 Feb 2017 3250

Armata Română sărbătorește Ziua Statului Major General

12 Nov 2016 886

Achiziționate de Armata Română Avioanele F-16, în premieră la exercițiul „Scorpions Fury-16“

01 Nov 2016 1545

Un TAB al Armatei Române a ajuns în șanț

01 Sep 2016 1718

Expoziţia „Armata Română în Primul Război Mondial”, la Paris

27 Aug 2016 1039

Militarii români vor participa la un exercițiu multinațional alături de ostași din zece state

26 Jul 2016 1234

Armata sărbătorește Ziua Infanteriei Române

30 Apr 2016 1163

Atenție! Bebeluș, la picioarele Armatei

12 Mar 2016 691

Soarta. Trei surori în Armata României. La arme diferite

07 Mar 2016 1617

Preşedintele României are deplină încredere în Armată

03 Mar 2016 615

172 de ani de la înfiinţare Cum se sărbătoreşte la Constanţa Ziua Artileriei Române

10 Nov 2015 891

Câinele erou al Armatei Române Max, înmormântat cu onoruri militare

12 Sep 2015 1038

Max, câinele erou și-a părăsit camarazii

09 Sep 2015 896

Prototip aruncat în aer în timpul testelor. Armata română ar putea avea un nou transportor blindat

30 Nov 2014 1674

Şedinţă CSAT Pe ordinea de zi, participarea Armatei României la misiunea NATO din Afganistan, în 2015

25 Nov 2014 1047

Ştiaţi că...? Pe 3 noiembrie, este sărbătorită „Ziua Vânătorilor de Munte“

03 Nov 2014 1022

Infanterişti americani dislocaţi în zona Mării Negre participă la .Exerciţiul „Efort Întrunit-14”

16 Sep 2014 1426

Informaţii în premieră Eroii constănţeni de la Turtucaia (document)

06 Sep 2014 1657

Află mesajul PNL Constanţa cu privire la armată în contextul Summit-ului NATO

04 Sep 2014 825

Armata română va avea soldaţi invizibili (video)

18 Feb 2014 2461

Sinaxar-20 noiembrie Sfantul Mucenic Dasie de la Durostor cel ce-a refuzat desfraul de Saturnalii

20 Nov 2013 1239

ClICK ZIUA DE CONSTANŢA. IMAGINEA ZILEI Centurion din armata romană cu pistol mitralieră tip NATO

18 Aug 2013 2417

Muzeul Marinei va găzdui festivităţile dedicate Zilei Armatei

23 Oct 2012 754

Gabriel Oprea participa la exercitiile militare organizate in Constanta

22 Sep 2011 864

Sinaxar-18 iulie Sfantul Emilian de la Durostor

18 Jul 2011 802

Sinaxar-9 ianuarie Sfantul Mucenic Polieuct

09 Jan 2011 765

Ziua Resurselor Umane ale Armatei Române

09 Oct 2010 2782

Armata romana va avea un nou model de TAB

21 May 2010 1356

Cooperare militara mai stransa cu Ungaria

18 Oct 2008 634

Americanii se antreneaza cu romanii

15 May 2008 507

Colaborare romano-ucraineana

16 Apr 2008 451

Ultimii militari in termen, lasati la vatra pana la Craciun

13 Dec 2006 801

Avansari in grad la Inspectoratul de Urgenta

02 Dec 2005 653

Artileristii, din ce in ce mai uitati

10 Nov 2005 556

A mai ramas un an de stagiu militar obligatoriu

28 Oct 2005 815

Infanteria Romana, 175 de ani de existenta

30 Apr 2005 778

Dobrogea, fara armata terestra

23 Apr 2005 764

Militarul constantean ucis in Irak va fi inmormantat maine

22 Nov 2004 395

Autoritatile locale din Mangalia au depus coroane in memoria ostasilor cazuti la datorie

26 Oct 2004 399

Ziua Portilor Deschise pentru armata terestra

24 Apr 2004 553

Petrolul din Marea Neagra, marul discordiei in relatia dintre Romania si Ucraina

16 Apr 2004 596