Monica Macovei „Tăriceanu cere în mod abuziv blocarea activității DNA“

Europarlamentarul Monica Macovei susține că președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cere în mod abuziv blocarea activității DNA.
 
"Călin Popescu-Tăriceanu intervine brutal în activitatea DNA, instituție a statului, atunci când cere ca Parlamentul să nu mai discute nicio solicitare de ridicare a imunității venite de la procurorii anticorupție până după alegerile parlamentare. Tăriceanu încalcă în mod evident separația puterilor în stat, cerând ca o instituție politică, Parlamentul, să blocheze activitatea DNA, o instituție care face parte din sistemul judiciar, și să împiedice judecătorii să judece dosarele instrumentate de DNA. Ceea ce face Tăriceanu, postând cererea sa de sabotare a activității DNA pe pagina oficială a Senatului României, este un abuz și o confiscare a instituției pe care o conduce prin numire politică", a afirmat Macovei, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.
 
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a făcut ieri un apel către parlamentarii din ambele Camere "să refuze a se mai pronunța în vreun fel până la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA".
 
"Dacă dosarele respective au așteptat atâția ani, înseamnă că nu este nicio urgență și ele pot să mai aștepte ca viitorul Parlament să se pronunțe", precizează Tăriceanu, duminică seară, într-un "Apel către parlamentari".
 
Șeful Senatului spune că nu se mai pot accepta "judecăți cu măsură dublă".
 
"Când DNA trimite la repezeală un dosar la Parlament, parlamentarii trebuie să se conformeze, pentru că altfel sunt certați de președintele Iohannis și de alți membri ai corului prezidențial. Simultan, cei suspectați de DNA sunt supuși unor presiuni de a demisiona. Dubla măsură s-a văzut limpede când procurorul-șef al DNA a fost acuzat de plagiat, dar corifeii cinstei și codurilor de integritate s-au uitat în altă parte și au uitat principiile valabile doar pentru ceilalți", a afirmat Tăriceanu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătoria Mangalia motivează condamnarea Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției - „Scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia“

18 Apr 2024 485

„Mișcare surpriză“ în dosarul Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției, condamnată cu suspendare, la Mangalia!

17 Apr 2024 897

Ce obligații i-a stabilit Judecătoria Mangalia Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției – închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii (MINUTĂ)

12 Apr 2024 593

Condamnare pentru Monica Macovei, fost ministru al Justiției! 6 luni de închisoare cu suspendare la Judecătoria Mangalia

12 Apr 2024 715

VIDEO Judecătoria Mangalia amână pentru luna mai latura civilă a accidentului Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției

09 Apr 2024 451

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident aproape de Mangalia! Mâine, termen în dosarul civil

08 Apr 2024 520

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident la Mangalia! Latura civilă, amânată pentru aprilie 2024 (VIDEO)

12 Mar 2024 903

VIDEO Iată când se va pronunța Judecătoria Mangalia în dosarul Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției!

13 Feb 2024 872

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, și-a recunoscut vinovăția în cazul accidentului de pe DN39 Constanța-Mangalia. Instanța a rămas în pronunțare (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 1425

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, în fața magistraților de la Judecătoria Mangalia (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 853

UPDATE Accident pe DN 39 Monica Macovei, fost ministru al Justiției, inculpat la Mangalia! Azi, primul termen (DOCUMENT) (VIDEO)

16 Jan 2024 1151

Fost ministru al Justiției, Monica Macovei trimisă în judecată, la Mangalia! Primul termen, marți, 16 ianuarie 2024 (DOCUMENT)

13 Jan 2024 1001

Fost ministru al Justiției, inculpat la Constanța Monica Macovei trimis în judecată, la Mangalia! Începe procesul (DOCUMENT)

23 Nov 2023 2030

Judecătoria Mangalia îi prelungeşte dreptul de circulaţie Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției (DOCUMENT)

31 Oct 2023 821

Accident pe DN 39 Judecătoria Mangalia va judeca dosarul Monicăi Macovei, fostul ministru al Justiției! RECHIZITORIU

08 Oct 2023 1064