Mugurel Surupăceanu, fostul prefect al județului Gorj, trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Mugurel Surupăceanu, prefect al județului Gorj la data comiterii faptei, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de instigare la infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
Prezentul dosar s-a format ca urmare a disjungerii din dosarului de corupție instrumentat de DNA – Secția de Combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, finalizat prin emiterea rechizitoriului și trimiterea în judecată a mai multor inculpați la data de 03 iulie 2007 (vezi comunicatul nr. 167/VIII/3 din data de 03 iulie 2007).
 
În perioada iulie 2003 - decembrie 2004, inculpatul Surupăceanu Mugurel, prefect al județului Gorj, l-a determinat pe administratorul unei societăți comerciale, să participe și să câștige licitația organizată de Romsilva la data de 27 august 2004, privind achiziționarea unui utilaj sub denumirea de „buldozer universal cu macara hidraulică pe şenile”.
 
Întrucât societatea respectivă nu îndeplinea condițiile pentru a putea participa la licitație, administratorul acesteia a interpus o altă societate în încheierea contractului cu RNP Romsilva.
 
În urma adjudecării licitației, administratorul societății interpuse, a vândut utilajul la prețul supraevaluat de 8.685.695.760 lei (echivalentul a 243.720 euro la aceea dată), sumă virată de Romsilva la data de 16 decembrie 2004 societății interpuse, care la rândul ei a virat întreaga sumă societății care a deținut inițial utilajul respectiv.
 
Beneficiarul real al întregii sume a fost inculpatul Surupăceanu Mugurel, care era administratorul în fapt al acestei din urmă societăți.
 
Probatoriul administrat a arătat că achiziţia utilajului a avut loc în condiţiile nerespectării legislaţiei privind achiziţiile publice, a legii finanţele publice, a legii controlului financiar preventiv propriu, precum şi cu încălcarea propriilor ordinelor interne referitoare la acest control precum si a regulamentului intern al RNP Romsilva.
 

Acest lucru a dus la cumpărarea unui produs inutil şi necorespunzător calitativ, cu un adaos de 1.744%, paguba în dauna Regiei Naţionale a Pădurilor ridicându-se la 8.685.695.760 lei, sumă cu care Regia s-a constituit parte civilă în cauză.
 
Astfel, în vreme ce utilajul fusese introdus în ţară la preţul de 6.250 USD în urma aşa zisei licitaţii, RNP Romsilva a plătit pentru el suma de 294.330 USD (calculat la cursul BNR leu/dolar din ziua cumpărării – 10 decembrie 2004).

 
Utilajului nu i s-a găsit nicio utilitate, a fost testat atât la Direcţia Silvică din Călăraşi şi Dâmboviţa constatându-se că prezenta serioase deficienţe tehnice, dificultăţi în manipulare şi exploatare. Deficienţele au fost constate atât înainte de efectuarea plăţii cât şi după aceea, iar în final nu i s-a găsit nicio întrebuinţare.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.