Muzica fanfarei RAJA a răsunat în această seara în Parcul Gării. Constănţenii, cuceriţi de spectacolul de lumini al fântânii arteziene (galerie foto+video)

Constănțenii, dar și turiștii care s-au plimbat în această seară prin parcul de la Gară au fost martorii unui concert oferit de fanfara Muzica Apelor.

Cei 28 de instrumentiști de la percuție, clarineți, trompete, tromboane, flauți, dar și cei doi tubiști i-au încântat pe trecătorii de toate vârstele, dăruindu-le câteva momente de muzică bună. Concertul a cuprins arii și melodii de muzică ușoară și populară celebre, valsuri, dar și binecunoscutele marșuri militărești.


Totodată, în acestă seara RAJA a pus în funcţiune sistemul de iluminat al fântânii arteziere din Parcul Gării. Cei prezenţi au fost cuceriţi de jocul de lumini ale fântânii arteziene, care a fost  reabilitată de RAJA SA Constanţa.

Reamintim că în urmă cu aproximativ două luni, RAJA SA Constanţa a pus în funcțiune mai multe fântâni arteziene din municipiul Constanța. Aceste repere urbane au fost supuse unui amplu proces de reabilitare.

Astfel, a fost refăcută hidroizolația, au fost reparate/înlocuite instalațiile electrice, pompele și automatizările, țâșnitorile, sistemele de alimentare cu apă și bineînțeles, cișmelele.

În plus, aceste obiective, unele pentru prima dată, altele după mulți ani au fost modernizate cu instalații de lumini care dau un spactacol aparte odată cu lăsarea serii.





 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Fanfara “Muzica Apelor”, magie în prag de sărbătoare! Programul concertelor de la Constanța

12 Dec 2023 893

Știri Constanța Fanfara "Muzica Apelor" aduce din nou magia muzicii pe malul mării! Programul evenimentelor

30 Aug 2023 981

Concertele fanfarei „Muzica Apelor“ continuă la Constanța! Iată programele de weekend

22 Aug 2023 913

Evenimente Constanța Fanfara Apelor cucerește inimile iubitorilor de muzică de pe litoral. Programul evenimentelor

09 Aug 2023 1236

Evenimente Constanța Fanfara “Muzica Apelor” îi invită pe turişti şi constănţeni la concerte! Unde vor avea loc spectacolele

07 Aug 2023 2103

Constanța Fanfara „Muzica Apelor” vă așteaptă la concert! Programul evenimentelor

24 Jul 2023 1142

Evenimente Constanța Vă place Fanfara Muzica Apelor? Haideți la concerte! Programul evenimentelor

18 Jul 2023 1257

Fanfara „Muzica Apelor” vă invită la noi concerte estivale! Programul evenimentelor de la Constanța

14 Jun 2023 1544

Fanfara “Muzica Apelor” oferă cadouri muzicale de neuitat în zile de sărbătoare. Programul concertelor

08 Dec 2022 1392

Constanța La începutul toamnei, publicul de la malul mării, invitat special al Fanfarei Muzica Apelor

26 Aug 2022 1226

Fanfara „Muzica Apelor” vă așteaptă la concert! Programul evenimentelor

03 Aug 2022 2778

Fanfara Muzica Apelor îi invită pe iubitorii muzicii de promenadă la concerte pe litoral. Unde vor avea loc spectacolele

30 Jun 2022 1263

Spectacole impresionante oferite de Fanfara Muzica Apelor în luna iunie în Constanța și Stațiunea Mamaia

02 Jun 2022 1551

Muzică de fanfară pe Faleza Cazinoului din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 May 2022 2205

Fanfara Muzica Apelor îi invită pe iubitorii muzicii de promenadă la concert de Ziua Constanței

19 May 2022 1511