Naționala României la minifotbal debutează sâmbătă la Cupa mondială

Naționala României, campioana europeană en titre, va debuta sâmbătă, contra Indiei, la prima ediție a Cupei Mondiale de minifotbal, competiție găzduită de Statele Unite, în perioada 21-29 martie, conform Agerpres.

Partida cu India va avea loc la Allen (Texas), de la ora locală 19.00 (duminică, 02.00, în România). În al doilea meci, tricolorii vor înfrunta Mexicul, duminică, la Wichita (Kansas), de la ora locală 16.00 (23.00, la București), iar ultimul meci din grupă este programat luni, tot la Wichita, de la ora locală 19.30 (marți, 02.30 în România), contra Germaniei.

În data de 26 martie sunt programate sferturile de finală, la Tulsa, Allen și Wichita, iar semifinalele și finalele vor avea loc la Chicago, pe 28 și 29 martie.

Naționala României a cucerit, pe 30 noiembrie anul trecut, al cincilea său titlu european consecutiv la minifotbal, după ce a învins Slovenia cu scorul de 1-0 (0-0), în finala miniEURO 2014, la Herceg Novi (Muntenegru).

Sursa foto: agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.