New în 2016 Care sunt noile reguli în vigoare pentru controalele Fiscului la companii

 
De la 1 ianuarie, inspecția fiscală se desfășoară în mod diferit față de anul trecut. Mai precis, noul Cod de procedură fiscală prevede, printre altele, apariția unei noi metode de control, modificarea perioadei supuse inspecției fiscale, în timp ce inspectorii fiscali pot emite începând din acest an un nou tip de decizie: decizia de impunere provizorie. De asemenea, Fiscul a modificat Decizia de impunere și a introdus un nou formular, care va fi emis numai dacă se va constata o modificare a bazei de impozitare.Din prima zi a lui 2016, inspecțiile fiscale au loc potrivit reglementărilor cuprinse în noul Cod fiscal și noul Cod de procedură fiscală. Acesta din urmă cuprinde un capitol separat dedicat inspecției fiscale, care poate fi regăsit în Titlul VI – Controlul fiscal. Spre deosebire de noua formă a actului normativ, vechiul Cod de procedură fiscală conținea un titlu dedicat exclusiv inspecției fiscale, potrivit avocatnet.ro

Potrivit legislației aflată în vigoare, inspecția fiscală este activitatea care are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor în legătură cu stabilirea obligațiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare și a situațiilor de fapt aferente, stabilirea diferențelor de obligații fiscale principale.

De la 1 ianuarie, regulile de desfășurare a unei inspecții fiscale au suferit modificări

Inspecția fiscală se poate exercita asupra persoanelor și entităților, indiferent de forma de organizare, care au obligația să stabilească, să rețină sau să plătească obligațiile fiscale prevăzute de lege.

Noul Cod de procedură fiscală, care tocmai a intrat în vigoare, prevede extinderea aplicabilității inspecției fiscale. Cu alte cuvinte, măsura poate fi aplicată, din 2016, atâtcontribuabilului, la fel ca până acum, cât și plătitorului, adică acelei persoane care, în numele contribuabilului, are obligația de a plăti sau de a reține și de a plăti ori de a colecta și plăti, după caz, impozite, taxe și contribuții sociale. De asemenea, plătitor este considerat și sediul secundar obligat să se înregistreze fiscal ca plătitor de salarii și de venituri asimilate salariilor, fapt care nu a fost specificat până acum în Codul de procedură fiscală.

O nouă metodă de control

De la 1 ianuarie 2016, pentru efectuarea inspecției fiscale vor fi folosite trei metode de control, dintre care doar ultima este nouă, și anume: verificarea prin sondaj, care constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor şi operaţiunilor semnificative, care stau la baza modului de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale; controlul electronic, care constă în activitatea de verificare a contabilităţii şi a surselor acesteia, prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare şi testare asistate de instrumente informatice specializate; verificarea exhaustivă, care constă în activitatea de verificare a tuturor documentelor şi operaţiunilor, care stau la baza modului de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale.

Contribuabilii au mai mult timp să-și redacteze punctul de vedere referitor la constatările inspecției

De la 1 ianuarie 2016, perioada de timp în care contribuabilii își pot prezenta punctul de vedere cu privire la constatările inspecției fiscale a fost mărită. Astfel, în loc de trei zile lucrătoare de la data încheierii fiscale, perioadă care a fost valabilă până anul acesta pentru toți contribuabilii, aceștia vor putea să își prezinte, începând din acest an, în scris, punctul de vedere în termen de cel mult 5 zile lucrătoare. În cazul marilor contribuabili, perioada va fi de cel mult 7 zile lucrătoare.

Noile prevederi stabilesc că termenul poate fi prelungit pentru „motive justificate cu acordul conducătorului organului de inspecție fiscală”. Acest termen nu putea fi prelungit potrivit vechiului Cod de procedură fiscală.

Printre noutăți se află și creșterea perioadei de timp în care un contribuabil poate contesta deciziile primite. Astfel, împotriva acestui act fiscal poate fi formulată o contestație în termen de 45 de zile de la comunicare, în loc de 30 de zile de la comunicare, ca până acum, mai sun cei de la avocatnet.ro

Articol integral pe avocatnet.ro

sursa: avocatnet.ro
sursa foto: mediereonline.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală

18 Apr 2024 392

Digitalizarea Fiscului cu SRI mai are un pas. Urmează votul final la Camera Deputaților

17 Apr 2024 460

Marius Mocanu, fostul avocat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, executat silit de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

14 Apr 2024 5976

Justiție Constanța Contestație împotriva deciziilor administrative fiscale. Confort Urban SRL versus ANAF

03 Apr 2024 575

AJFP Constanța. Ce seminarii web se vor desfășura în luna aprilie 2024?

03 Apr 2024 472

A doua licitație, organizată de fiscul din Constanța pentru valorificarea a două terenuri deținute de Primăria Cogealac (DOCUMENT)

29 Mar 2024 692

Vergil Chițac câștigă definitiv procesul deschis Fiscului, în urma unei amenzi civile aplicate de judecători Primarului Municipiului Constanța (MINUTA)

27 Mar 2024 597

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1030

ANAF vinde vila de lux a Prințului Paul, de la Sinaia!

26 Mar 2024 659

Atenție! ANAF avertizează asupra unor mesaje false trimise în numele instituției

20 Mar 2024 645

Reorganizarea ANAF, aprobată de guvern (DOCUMENT)

14 Mar 2024 939

Vergil Chițac, proces cu Fiscul, pentru o amendă civilă aplicată Primarului Municipiului Constanța. Verdictul, la finalul lunii

12 Mar 2024 793

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 797

Deficiențe cu influențe semnificative asupra situațiilor financiare găsite de angajații Camerei de Conturi Constanța la primăria 23 August (DOCUMENT)

06 Mar 2024 720

O mică avere Vergil Chițac a învins în instanță Fiscul, la Judecătoria Constanța! Nemulțumiri. Povestea din dosar (MOTIVARE)

21 Feb 2024 1247