Nicuşor Constantinescu, arestat preventiv la domiciliu (rechizitoriu)

Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, nu scapă de arestul la domiciliu. Judecătorul Lucian Lică, din Tribunalul Constanţa, a admis propunerea Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DNA - Serviciul Teritorial Constanţa cu privire la prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de Constantinescu. „Dispune prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 22.03.2015 şi până la 20.04.2015. Respinge ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. Respinge ca nefondată cererea de încuviinţare a părăsirii domiciliului“, potrivit minutei judecătoreşti.

Nicuşor Daniel Constantinescu este judecat în arest la domiciliu pentru că ar fi subfinanţat Centrul Militar Zonal Constanţa. Tot sub această măsură este cercetat şi de Andrei Bodean, procuror al DNA Constanţa, pentru abuz în serviciu (trei infracţiuni, dintre care două în formă continuată), constituire a unui grup infracţional organizat, coruperea alegătorilor (două infracţiuni), conflict de interese (zece infracţiuni, dintre care cinci în formă continuată) şi tentativă la abuz în serviciu, în formă continuată.

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa


Acuzațiile care i se aduc lui Nicușor Constantinescu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE 4 Nicușor Constantinescu a fost arestat. (galerie foto + video)

20 May 2016 16189

Oprescu, pus în libertate de judecătoarea care a respins arestarea lui Nicuşor Constantinescu

30 Oct 2015 2530

Judecătorul Lucian Lică a decis Nicuşor Constantinescu rămâne în arest la domiciliu

03 Apr 2015 2029

Libertatea lui Strutinsky, decisă de judecătoarea care l-a scos din arest pe Nicuşor Constantinescu? (rechizitoriu)

03 Apr 2015 1970

UPDATE 1. Preşedintele suspendat al CJC a ajuns la Palat Judecătoarea Valentina Boboc decide azi libertatea lui Nicuşor Constantinescu

20 Mar 2015 1924

UPDATE 1. Prelungirea mandatului de arest la domiciliu Zi decisivă pentru şeful suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa (rechizitoriu)

19 Mar 2015 2123

Decizie de ultim moment a Tribunalului Constanţa în dosarul lui Nicuşor Constantinescu

18 Mar 2015 1998

Posibile atingeri aduse judecătorilor şi procurorilor Nicuşor Constantinescu, azi, la Tribunalul Constanţa. Mâine, la CSM (rechizitoriu)

18 Mar 2015 1893

Vezi planul DNA Constanţa Procurorii nu vor să-l scape din arest la domiciliu pe Nicuşor Constantinescu

17 Mar 2015 1786

Ieri, în atenţia magistratului care l-a eliberat pe Mazăre Azi, Nicuşor Constantinescu află dacă va fi arestat preventiv (rechizitoriu)

03 Mar 2015 2118

Şeful CJC, arestat de două ori la domiciliu Directorul SRI, Florian Coldea, punctul comun dintre Nicuşor Constantinescu şi Elena Udrea (rechizitoriu)

27 Feb 2015 2807

Nicuşor Constantinescu, un preşedinte de consiliu judeţean acuzat de peste 50 de infracţiuni (rechizitorii+galerie foto)

26 Feb 2015 4351

Nicuşor Constantinescu, arestat preventiv la domiciliu (video)

25 Feb 2015 2853