Notarul care l-ar fi înșelat pe Gigi Becali a primit 10 ani de închisoare

Roxana Oprescu, notarul public care l-ar fi înșelat pe Gigi Becali prin eliberarea unui fals certificat moștenitor pentru Casa Vernescu, a fost condamnată astăzi de Curtea de Apel București la 10 ani închisoare, însă decizia nu este definitivă. 
 
Potrivit Agerpres, în același dosar, judecătorii au dispus încetarea procesului penal față de Aspasia Dumitrescu, bătrâna care i-a vândut cu acte false lui Gigi Becali jumătate din imobilul Casa Vernescu, ca urmare a decesului acesteia.
 
De asemenea, magistrații au luat act că Gigi Becali a renunțat la pretenții civile față de Roxana Oprescu.
 
În plus, instanța a desființat două contracte de cesiune și un certificat de moștenitor folosite de Aspasia Dumitrescu.
 
În anul 2006, Gigi Becali a cumpărat de la Aspasia Dumitrescu (78 de ani), cu suma de 100.000 de euro, jumătate din drepturile de moștenire pentru imobilul "Casa Vernescu", situat pe Calea Victoriei, nr. 133.
 
Aspasia Dumitrescu i-a prezentat lui Gigi Becali genealogia familiei Vernescu și l-a convins că este unica moștenitoare a primilor moștenitori ai Casei Vernescu, însă actele prezentate au fost falsificate cu ajutorul notarului Roxana Oprescu. Aspasia Dumitrescu a reușit să înșele în același mod și o altă persoană, Steluța Turculeț.
 
După ce și-a dat seama că a fost înșelat, Gigi Becali a făcut plângere penală împotriva notarului și a bătrânei, solicitând despăgubiri de un milion de euro.

sursa foto: avocatromania.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Notari publici trimiși în judecată de DNA! Rechizitoriu (DOCUMENT)

04 Aug 2023 2622

Birou Notar Public Mangalia Charcovschi Marius Petrișor, Charcovschi Anca Alina, Spînu Florica Elena

23 Jun 2023 1156

Birou Notar Public NăvodariSăcăleanu Mariea, Alexandru Săcăleanu

23 Jun 2023 1045

Birou Notar Public Constanța Niculescu Olga, Niculescu Bogdan Alexandru

23 Jun 2023 1092

Birou Notar Public Tulcea Mihai Petra, Corbeanu Laura Mădălina

23 Jun 2023 926

Birou Notar Public Constanța Mihăescu Monica, Mihăescu Mariana

23 Jun 2023 770

Birou Notar Public ConstanțaTuscali Mariana, Pitu Dan

23 Jun 2023 894

Birou Notar Public Constanța Manțu Laura

23 Jun 2023 822

Birou Notar Public Constanța Băniță Constantin, Băniță Luana

23 Jun 2023 761

Birou Notar Public Constanța Badea Victoria, Badea Roxana, Daniela

23 Jun 2023 729

Birou Notar Public ConstanțaAnastase Eugen George, Anastase Agnes Alina

23 Jun 2023 1043

Birou Notar Public MedgidiaVasiliev Mircea Andrei, Vasiliev Elena Diamanta, Vasiliev Daniel Ștefan

23 Jun 2023 813

Birou Notar Public OvidiuIoniță Mihai, Cristina Ioniță

23 Jun 2023 662

Birou Notar Public TulceaGâlcă Ana

23 Jun 2023 582

Birou Notar Public Ovidiu Gheorghe Doina

23 Jun 2023 637