„Nu vreau să vindem iluzii“Victor Ponta, mesaj pentru românii care au credite în franci elveţieni

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că a lansat invitaţia către partidele parlamentare pentru a discuta pe tema legislaţiei financiar-bancare în contextul creşterii francului eleveţian, însă a arătat că el nu vrea „să creze iluzii şi aşteptări nerealiste" pentru românii care au credite în moneda elveţiană.

Victor Ponta a precizat, la finalul BPN al PSD, că un partid nu poate oferii soluţia la criza care îi afectează pe românii care au credite în franci elveţieni, informează România TV.

„Exista doar posibilitatea, în discuţiile cu BNR, cu bancile private şi cu grupurile parlamentare, sa vedem ce masuri legislative se pot adopta", a precizat Ponta.

Premierul a arătat că trebuie văzut dacă se poate face ceva pentru cei afectaţi de criza francului elveţian, adăugând că nu vrea să creeze iluzii.

„Este vorba despre 75 de mii de persoane. Dacă se poate ceva, să venim în sprijinul acestora... însă vreau să nu vindem iluzii, vreau sa nu creăm aşteptări nerealiste. Am văzut punctul de vedere extrem de demagogic care nu se poate aplica într-o societate democratică, cred că pe la dl. Predoiu... Ideea este să avem aceste discuţii şi sa vedem in ce masură putem sprijini cand apar crize financiare. Dar nu e ceva ce ţine de un partid sau de un Guvern, e vorba de economia de piata si diverse institutii publice si private care au responsabilităţi", a explicat Ponta.

Întrebat dacă PSD va propune măsuri, Ponta a răspuns: „Ba da, dar spre deosebire de cei care vor doar sa castige capital politic prin demagogie, eu cred ca asemenea masuri şi discutii se pot face numai după ce le discuţi şi după ce ai opinia specialistilor că sunt fezabile."


Sursa: România TV

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.