Numărul şomerilor din România, în creştere


Numărul şomerilor a crescut în luna iunie faţă de mai cu peste 1.200, ajungând la 446.703 de persoane fără ocupaţie, iar rata şomajului a fost 4,94%, informează, marţi, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
   
Potrivit sursei citate, la sfârşitul lunii iunie, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 4,94%, mai mare cu 0,01 puncte procentuale (pp) faţă de cea din luna mai şi cu 0,06 pp faţă de cea din luna iunie a anului 2014.
   
"Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în luna iunie 2015, era de 446.703 de persoane, în creştere cu 1.209 persoane faţă de luna precedentă. Ponderea cea mai mare în totalul celor 446.703 de şomeri o reprezintă cei neindemnizaţi, 81,46 la sută, respectiv 363.865 de persoane. Numărul şomerilor indemnizaţi în luna iunie 2015 a fost de 82.838 de persoane", se arată în comunicatul transmis agenţiei Mediafax.
   
În ceea ce priveşte şomajul înregistrat pe sexe, rata şomajului masculin a scăzut cu 0,03 pp faţă de luna mai, fiind 5,32 la sută, iar rata şomajului feminin a crescut cu 0,06 pp, ajungând la 4,50 la sută.
   
"În funcţie de vârstă, cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie înregistrat de  grupa 40 - 49 de ani, respectiv 126.778 de persoane, urmată de 30 - 39 de ani (97.351 de persoane) şi peste 55 de ani (72.436 de persoane), cei mai puţini şomeri regăsindu-se în grupa de vârstă 25 - 29 de ani (36.011 de persoane)", precizează ANOFM.
   
Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (79,17 la sută), iar şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 16,02 la sută din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,81 la sută.
   
Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele: Teleorman (11,06 la sută), Vaslui (10,06 la sută), Buzău (9,59 la sută), Mehedinţi (9,36 la sută), Galaţi (9,29 la sută), Dolj (8,70 la sută), Gorj (8,23 la sută), Olt (7,49 la sută) şi Alba (7,18 la sută).
   
ANOFM mai precizează că rata şomajului a scăzut în 21 de judeţe, cele mai mari scăderi fiind în: Alba (cu 0.60 pp), Bihor (cu 0,35 pp), Vaslui (cu 0,34 pp), Bistriţa (cu 0,19 pp), Argeş (cu 0,18 pp) şi Constanţa (cu 0,16pp), iar judeţul Timiş a înregistrat cel mai mic nivel al ratei şomajului din luna iunie, respectiv 1,34 la sută.


Susrsa: Sebesanul
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La sfârşitul lunii ianuarie 2024 în județul Constanța erau înregistraţi peste 6000 de şomeri

30 Mar 2024 748

27.843 persoane au participat la cursurile organizate de ANOFM în anul 2023

25 Jan 2024 612

,,Neets SE - Nivel Educativ Elevat pentru Tinerii Șomeri din Regiunea Sud-Est” Mai mulți tineri din Cumpăna vor fi calificați în meseria de lucrător social. Ce spune primarul comunei (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Jan 2023 1416

Rata șomajului, în continuă scădere. Anunțul ANOFM

24 Jun 2022 1046

Câți turiști au sosit în primele trei luni din 2022 la malul mării. Anunțul Direcției Județene de Statistică

31 May 2022 1138

Ajutor pentru tinerii din Dobrogea și nu numai! Pot primi 25.000 de euro pentru deschiderea unei afaceri

06 Dec 2021 1936

Constanța, în cifre. Cu cât a scăzut numărul turiștilor, comparativ cu 2019. Date surprinzătoare în privința salariaților

04 Dec 2020 1631

Conferinţă regională la Constanţa Despre învăţământul profesional în sistem dual, o soluţie la criza muncitorilor calificaţi (galerie foto)

25 Jul 2019 2324

În atenţia şomerilor ANOFM anunţă 301 de locuri de muncă vacante la Constanţa

29 Dec 2017 3440

BNS trage un semnal de alarmă!Salariaţii vor suporta povara serviciilor medicale pentru pensionari, şomeri, asistaţi sociali

27 Oct 2017 2424

Veşti foarte bune pentru şomerii care se angajează!

05 Dec 2016 1951

O nouă primă, de 500 de lei, în vigoare de luna viitoare. Cine o poate obţine

22 Nov 2016 7538

În şcolile profesionale bate vântul. Puțini tineri mai vor să înveţe o meserie

13 Nov 2016 4482

Institutul Național de Statistică Rata șomajului a crescut la 6,1% în iulie

31 Aug 2016 1887

Școala românească produce șomeri. Unde greșesc profesorii?

09 Aug 2016 1877