O decizie privind președinția Camerei Deputaților se va lua după Paște

 
Președintele social-democraților, Liviu Dragnea, a anunțat că PSD va decide cine va prelua șefia Camerei Deputaților în primul Birou Permanent Național al partidului care va avea loc după Paște. El a spus că nu are emoții în privința noii numiri.
 

"Ce se va întâmpla în continuare la Camera Deputaților va fi urmare a unei decizii politice în Biroul Permanent Național pe care o vom lua atunci. Astăzi, în Comitetul Executiv Național nu s-a discutat despre niciun fel de propunere de susținere pentru cineva din partea noastră", a explicat liderul PSD.

 
Întrebat de jurnaliști dacă i-a propus lui Victor Ponta să îl înlocuiască pe Zgonea la conducerea Camerei, Dragnea a infirmat acest zvon.
 

"Punctul meu de vedere o să-l exprim, așa cum este firesc, în BPN. Nu este o decizie ușoară, este o decizie care trebuie cântărită foarte bine. Contează foarte mult și părerea grupului parlamentar din Cameră. Repet, ținând cont de ceea ce am spus la începutul intervenției mele, și anume: PSD își va păstra poziția față de responsabilitatea pe care o are față de instituțiile statului, stabilitatea legislativă și toate angajamentele României", a susținut Dragnea.

 
Amintim că președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a fost exclus astăzi din PSD. Anterior, Zgonea i-a cerut lui Dragnea să se retragă din fruntea partidului, după condamnarea cu suspendare pe care a primit-o în dosarul "Referendumul".

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Creditorii RADIONAV SA, convocați în adunare de lichidator judiciar A&A Consultants SPRL! Iată care va fi ordinea de zi

07 Jan 2024 846

Insolvențe Constanța ANCOM (prezidată de Valeriu Zgonea, fost lider PSD), este interesată să cumpere bunurile RADIONAV SA!

26 Dec 2023 1529

Nașul de cununie al deputatei PSD, Cristina Dumitrache, ales preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii

09 May 2023 1865

Averea și interesele Cristinei Dumitrache, deputatul constănțean aflat la al patrulea mandat (DOCUMENTE)

18 Aug 2022 3536

ZIUA-n amiaza mare Crescută de oameni de afaceri și politicieni, soție de academician. Dezvăluirile deputatei Cristina Dumitrache (VIDEO)

02 Jul 2022 2645

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea achitat pentru trafic de influenţă. Decizia instanței, definitivă

11 Feb 2022 1565

Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților, trei ani de închisoare cu executare (minută)

03 Feb 2020 2000

Liviu Dragnea, de la penitenciar, la tribunal. În ce dosar este audiat ca martor fostul preşedinte PSD

12 Sep 2019 1919

Liviu Dragnea își însoară, azi, fiul, la Palatul Snagov. Meniu, exclusivist pentru invitați

26 Aug 2018 4471

Valeriu Zgonea, fostul președinte al Camerei Deputaților, trimis în judecată de procurorii DNA

03 Jan 2018 2430

Unul dintre suspecţii din dosarul în care Valeriu Zgonea este cercetat de procurorii DNA şi-a recunoscut faptele

27 Dec 2017 1942

Valeriu Ștefan Zgonea, pus sub control judiciar de procurorii DNA

15 Feb 2017 2260

Valeriu Zgonea la DNA

15 Feb 2017 2050

Azi, Curtea Constituţională discută sesizările lui Valeriu Zgonea. Detalii

28 Jun 2016 2198

Judecătorii de la CCR vor fi nevoiți să rezolve astăzi neclaritățile din Camera Deputaţilor

21 Jun 2016 1910