Stiri calde

O femeie însărcinată din grupul de migranți salvat azi noapte pe Marea Neagră a ajuns la Spitalul Județean Constanța. În ce stare este aceasta

O femeie însărcinată, aflată în grupul de migranți aflat pe o navă ce plutea în derivă pe Marea Neagră, a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru investigații medicale de specialitate.

După efectuarea investigațiilor, femeia a fost externată și transportată la sediul Gărzii de Coastă pentru continuarea procedurilor.

Reamintim că, pescadorul a fost adus în siguranță în port, în condiții de vreme nefavorabilă și mare de gradul 4-5, iar persoanele au fost debarcate. După evaluarea preliminară a stării de sănătate a acestora şi acordarea de asistență medicală de specialitate, s-au derulat procedurile specifice în astfel de situaţii, constând în activităţi de triere şi identificare a celor în cauză.
 
În total au fost identificate 157 de persoane, care au declarat că sunt cetăţeni din Iran si Irak, 56 de copii și 101 adulți, care intenţionau să ajungă în mod ilegal în ţara noastră.
 
Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în acest caz, împreună cu reprezentanți ai I.J.J. Constanța, I.P.J. Constanța, I.S.U. Dobrogea și Serviciul pentru Imigrări Constanta, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
 
 
Sursa foto: Politia de Frontiera

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Cetățeanul turc Dogan Șemsettin, eliberat din arestul preventiv

12 Jan 2018 494

Naufragiu pe Mediterană. Cel puţin opt morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

06 Jan 2018 527

Judeţul Constanţa. Trei cetățeni chinezi, originari din Tibet, au încercat să intre ilegal în România

27 Dec 2017 261

Suspectaţi de trafic de migranţi, în formă calificată Mustafa Hyusein Dzhevdet şi Halil Erdzhan Embiya, aproape liberi

16 Dec 2017 600

Garda de Coastă a intervenit pentru salvarea unei ambarcaţiuni cu 60 de migranţi în Marea Neagră

28 Nov 2017 767

Migranți din Irak depistați în timp ce încercau să intre ilegal în România. Un afgan cercetat penal pentru trafic de migranți

18 Nov 2017 563

Închisoare cu suspendare pentru trafic de migranţi

14 Nov 2017 535

Constanța. Doi cetățeni bulgari, arestaţi preventiv pentru trafic de migranţi. Autoturismele acestora au fost confiscate (galerie foto)

01 Nov 2017 776

Un turc, un irakian și un iranian Începe judecata celor trei bărbați suspectați de călăuzirea celor 154 de migranți (video)

28 Oct 2017 392

Acțiuni ale Poliției Române pentru siguranța transporturilor. Zeci de migranți, depistați de polițiști

21 Oct 2017 521

Opt migranți și o călăuză depistați în timp ce încercau să ioasă ilegal din România. Polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal

11 Oct 2017 421

Operațiune de salvare în apropierea Maltei. O ambarcațiune cu migranți s-a scufundat după ce a fost lovită de o navă militară

09 Oct 2017 645

Cinci persoane, arestate preventiv de Tribunalul Constanţa

06 Oct 2017 772

Exercițiu de combatere a migrației ilegale pe Marea Neagră. Cum s-a desfăşurat

06 Oct 2017 346

Traficanţi bulgari prinşi în timp ce transportau ilegal mai mulţi migranţi

05 Oct 2017 461

Suspectaţi de călăuzirea celor 154 de migranţi Un turc, un irakian şi un iranian au fost trimişi în judecată (video)

02 Oct 2017 482

Hotărâre de Guvern Facilități acordate pentru o sută de cetățeni sirieni înregistrați în Republica Turcia în scopul admisiei legale pe teritoriul României

28 Sep 2017 937

Ambarcațiunea cu migranți care s-a scufundat în Marea Neagră se îndrepta către România

22 Sep 2017 1139

Tragedie pe Marea Neagră. O ambarcațiune cu migranți s-a scufundat în apropiere de Turcia. Mai multe persoane sunt dispărute

22 Sep 2017 1076

Zeci de migranți sunt cazați la un hotel din Satul de Vacanță din Mamaia. Au ajuns ilegal în România la bordul unor nave (galerie foto+video)

21 Sep 2017 3307

Halucinant. Barca grupului de migranţi însoţită de trei delfini către ţărmul românesc. Filmare de la migranţi (galerie foto+video)

21 Sep 2017 2923

Un turc, un irakian şi un iranian cer judecătorilor din Constanţa să fie eliberaţi. Sunt suspectaţi de călăuzirea celor 154 de migranţi

20 Sep 2017 514

Peste 100 de persoane din grupul migranților depistați pe o ambarcațiune în derivă pe Marea Neagră vor fi expulzate. 49 au cerut azil în România

18 Sep 2017 476

Trei persoane, suspectate de călăuzirea celor 154 de migranţi salvați de pe o navă ce plutea în derivă pe Marea Neagră, arestate preventiv

18 Sep 2017 698

UPDATE Alertă în Marea Neagră. 153 de migranţi aduşi la ţărm de Garda de Coastă. Pluteau în derivă (fotoreportaj+video)

13 Sep 2017 3910

UPDATE. O ambarcațiune cu migranți plutește în derivă pe Marea Neagră. Marea este foarte agitată în larg. Garda de Coastă intervine în zonă

12 Sep 2017 1339

Constanța. Cetățean turc reținut în cazul migranților depistați la sfârșitul săptămânii trecute la 2 Mai

12 Sep 2017 581

Editorial Marea Neagră, rută alternativă spre Europa pentru traficanţii de migranţi economici?

11 Sep 2017 1566

UPDATE. Oficial de la Garda de Coastă. Ambarcaţiune cu migranţi depistată pe Marea Neagră, în zona 2 Mai. Garda de Coastă a interceptat nava (galerie foto-video)

09 Sep 2017 2414

Măsuri sporite la frontieră pentru a identifica migranții care încearcă să intre ilegal în țară. Cum va acționa Garda de Coastă pe Marea Neagră

07 Sep 2017 659

Un cetățean irakian și unul sirian arestați preventiv pentru trafic de migranți. 87 de persoane au fost depistate pe o ambarcațiune pe Marea Neagră

05 Sep 2017 765

48 bărbați, 16 femei și 23 de copii, salvaţi de poliţiştii din Constanţa

03 Sep 2017 1823

Focuri de armă la graniţa României cu Serbia. 12 migranţi transportaţi ilegal

28 Aug 2017 717

Zeci de migranți își riscă viața pentru a ajunge în România. Ce se întâmplă cu aceștia după ce au ajuns în țara noastră (galerie foto)

25 Aug 2017 1511

Constanța. Două mașini pline cu migranți au trecut ilegal frontiera dintre Bulgaria și România. Polițiștii de frontieră i-au găsit ascunși în pădure lângă Dumbrăveni (galerie foto)

19 Aug 2017 6643

Un cetăţean bulgar şi unul cipriot, cercetaţi pentru transport ilegal al migranţilor irakieni pe Marea Neagră

18 Aug 2017 556

UPDATE. Un cetățean cipriot și unul bulgar, reținuți la Constanța pentru trafic de migranți. Decizia, în cazul ambarcațiunii cu cetățeni irakieni depistată la Mangalia

17 Aug 2017 953

Microbuzul în care se aflau migranţi, dus la sediul Gărzii de Coastă (video)

04 Aug 2017 723

18 migranți sirieni au trecut ilegal frontiera de stat a României

24 Jul 2017 829

Mustafa Hyusein Dzhevdet şi Halil Erdzhan Embiya, arestați preventiv

08 Jul 2017 784

Constanţa. Cetăţeni irakieni prinşi la scurt timp după ce au trecut ilegal frontiera. Au fost ajutaţi de două călăuze bulgare (galerie foto)

07 Jul 2017 845

Zeci de migranţi irakieni, solicitanţi de azil în România, depistaţi la frontieră ascunşi într-un TIR cu mobila

17 Jun 2017 2695

Poliţiştii de frontieră constănţeni au depistat 16 cetăţeni irakieni care au trecut ilegal frontiera la Negru Vodă (galerie foto)

16 May 2017 662

15 cetăţeni sirieni prinşi la frontieră când vroiau să intre ilegal în România

01 May 2017 2508

Descoperire la frontieră. Peste 100 de migranţi au încercat să iasă ilegal din România

22 Apr 2017 968

Percheziţii de amploare pentru destructurarea unui grup specializat în trafic de migranți, pe relația Turcia – România – Ungaria

26 Jan 2017 1094

Migranţi din Irak şi călăuze bulgare, depistaţi de poliţiştii de frontieră constănţeni

30 Dec 2016 1046

Garda de Coastă Șapte migranți morți, alți vreo 300 au fost salvați

21 Dec 2016 647

Ce se întâmplă cu migranţii irachieni, de origine curdă, care au intrat fraudulos ieri seara în România

09 Dec 2016 922

Polițiștii din Constanța au depistat un grup de irakieni la Dumbrăveni (galerie foto)

08 Dec 2016 982